duminică, 3 martie 2013

3 MARTIE-ZIUA INTERNAŢIONALĂ A SCRIITORULUI


          Mai interesează oare pe cineva? E zi internaţională, tot mapamondul ar trebui să o sărbătorească, sau, măcar, fiecare în parte.Măcar să aducem un mic omagiu scriitorului preferat.Mai avem aşa ceva?Probabil, cei din generaţia mea, încă mai suspină după o carte bună, scrisă cu mult patos.Însă, mi-e cam teamă să întreb un tânăr din noua generaţie care-i scriitorul lui preferat, s-ar putea să-mi răspundă:Mark Zuckerberg( fondatorul facebook).

          Mi-a plăcut întotdeauna să evadez în lumea carţilor, o lume unde totu-i posibil, unde, chiar şi cele mai îndrăzneţe visuri, prind contur.Mi-aduc aminte de vremea vacanţelor mari, pe care le petreceam alături de verişoara mea la ţară, la bunici.Doamne ce vremuri!!!!!!!!!Stăteam amândouă pe prispa casei, cu câte-o carte în mână şi "umblam", fiecare după bunul plac, prin diferite locuri, descrise atât de bine de scriitorii noştri preferaţi.
   
          Copii fiind, am început cu minunatele isprăvi ale lui Ion Creangă şi-am continuat cu aventurile superbe ale Cireşarilor lui Constantin Chiriţă.Mă minunam împreună cu Diana, verişoara mea (singura, de altfel ) de lumea frumoasă din "Poveştile nemuritoare", după care, încercam amândouă să punem în practică ceea ce citisem, iar rezultatul era...o alergătură bună de jur-împrejurul casei, cu bunicul (Dumnezeu să-l ierte) cu bâta după noi.Ţi-aduci aminte, veri????????
          Şi timpul a trecut, şi pasiunea pentru lectură a rămas.Elevă de liceu fiind, i-am descoperit pe Liviu Rebreanu şi pe Camil Petrescu, doi mari scriitori interbelici pe care i-am adorat, în special pentru a lor :"Pădurea Spânzuraţilor", "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" şi "Patul lui Procust".
          
      
          În vremea studenţiei, l-am adorat pe Paulo Coelho, care atunci îşi făcea debutul în România, cu al lui "Alchimist".Mi-a plăcut cartea, nu pentru că era la modă, ci pentru că mi se părea că-mi citeam propriile gânduri în ea.Şi nu numai în ea.L-am "devorat" pe Coelho prin ale lui sublime scrieri, precum: "Veronika se hotărăşte să moară", "Diavolul şi domnişoara Prym", "La Râul Piedra am şezut şi-am plâns" şi "11Minute".
  
          După perioada Coelho, am descoperit, absolut întâmplător, editura Trei, şi implicit l-am descoperit pe Marc Levi, cel care a devenit scriitorul meu preferat.Dragostea dintre noi a început cu o carte eveniment, intitulată "Şi dacă e adevărat...", ecranizată cu titlul "Just like Heaven", cu Reese Witherspoon şi Mark Rufallo în rolurile principale.Cartea are şi o continuare:" Te voi revedea", neecranizată încă.
 
          Acelaşi scriitor,mi-a făcut lumea mai frumoasă prin alte romane ale lui, precum: "Unde eşti?", "În altă viaţă", culminând cu "Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus."Editura Trei mai are tipărite următoarele titluri ale lui Marc Levi: "Strania călătorie a domnului Daldry", "Prima zi", "Prima noapte", "Prietenii mei,iubirile mele", "Hoţul de umbre", "Copiii libertăţii", "Şapte zile pentru o eternitate" şi " Şi dacă aş mai trăi o dată".
          Pe lângă Marc Levi, îmi "încălzesc" zilele mohorâte cu poezii superbe scrise de o tânără speranţă, Daniela Carp.Creaţiile ei, pline de suflet şi dăruire, le puteţi citi aici: http://pasiunepuritatesipacat.wordpress.com/
          Voi de când nu aţi mai citit o carte? Vă e dor? Măcar o poezie să citim astăzi, de ziua internaţională a scriitorilor.

Nota: Fotografiile nu-mi apartin

4 comentarii:

  1. buna veri...! da ar trebuie sa serbam aceasta zi ...ziua scriitorului...dar sunt sigura ca multa lume habar nu are de ea,si acum sa trecem la povest!...e foarte adevarat ca acea copilarie minunata si fara egal a fost de fapt opera lui creanga ecranizata si traita de noi,superbe amintiri .Stii cand faceam concurs cu cine citeste mai repede o povestire?..sau cand citeam pe rand cu voce tare ...doamne ce frumos era si pacat ca in ziua de astazi copiii nu stiu ce inseamna sa citesti ...cel putin unii ca n vb in numele latoti.
    ...ptr ca tu vb aici de autori preferati ce as putea sa zic ...cartea mea de suflet este si posibil ca v-a ramane e Shogun de James Clavell,dar,exista un mare dar...imi place sa citesc orice prind(sa stii ca tu mi-ai dat aceasta dorinta)...imi place Alexandre Dumas tatal...tot ce a scris ,ce sa zic sunt multi imi palce minunata poezie a lui Mihai Eminescu dar si a lui Bacovia de si pe multa lume poazia lui o priveste cu scepticism...ce sa zic da IMI PLACE SA CITESC...ce sa zic de ana carenina sau pe aripile vantului...e adevarat ca sunt carti vechi ,nu de ultima ora dar ptr mine sunt de suflet ...multumim ca ne faci sa nu uitam ca daca nu ar mai fi internet totusi am putea linistiti citi o carte

    RăspundețiȘtergere
  2. Recunosc ca m-ai surprins Ana, inca o data mai descopar o fateta a sufletului tau,stii e tare frumos sa iubesti cartile, ele m-au facut omul de azi, parintii mi-au insuflat dragostea de carte si e cel mai frumos lucru din lume, nimic nu-ti poate duce intr-o calatorie sufletul, decat o carte, fara bani, fara rasplata, ci asa, numai cu efortul de-a o citi. Cartea mea preferata e Undeva Candva Suave Pasari Cantatoare, e o carte a viitorului, cred ca m-a fascinat mai mult modul in care autoarea descrie simtamintele personajelor, vantul dac mi-aduc aminte bine devenea VOJ, intocmai insufletit ca un personaj. Multumesc pentru promovare, nu m-am asteptat, esti o scumpa si inca ceva imi place mult Bacovia si in general simbolistii. Si asa am descoperit eu un suflet frumos, pe nume, ANA! Te-am pupacit si te felicit pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Dana, meriti o promovare mult mai bogata!!!!!!!!!!Si eu sunt innebunita dupa Bacovia si simbolisti, printre care si Minulescu

      Ștergere