AURIS MI-A DAT ARIPI

          Sunt o visătoare. Mereu am fost. Unul din visele mele a fost mereu să zbor, sa mă pot înălţa de la pământ, să-mi simt vântul prin plete şi să fiu liberă atunci când întind braţele, precum păsările cerului. Chiar m-am gândit de multe ori: ce-ar fi dacă aş inventa aparatul care m-ar ajuta să-mi îndeplinesc visul? Ar fi o realizare, sincer. Întrebarea ar fi dacă aş vorbi cuiva despre invenţia mea sau aş ţine-o numai pentru mine? O asemenea invenţie merită atenţie şi timp, muuult timp. Însă recunosc că mi-aş acorda tot timpul din lume pentru o astfel de invenţie.
          Problema este că...cineva mi-a cam luat-o înainte. Da, mi-a furat ideea. Zilele trecute am avut şansa să particip la un Toyota test drive şi m-am urcat la volanul unei Auris Hibrid, o maşină elegantă, frumoasă şi stilată, ceva normal pentru o Toyota. Şi i-am dat drumul. Mă credeţi c-am început să visez? Da, totul părea rupt dintr-un vis: pur şi simplu nu conduceam, ci zburam, mă relaxam şi priveam afară o lume curată.
          Nu se auzeau niciun zgomot, totul părea lin şi ...ca de acolo. Totul era la locul lui.Perfect. Doar eu şi Auris. Doar eu şi tehnologia. Doar eu şi zborul. Da, zburam cu Auris printr-un univers curat, liniştit şi alb. Da, aveam aripi într-o lume mai bună. Auris mi-a îndeplinit visul şi mi-a luat-o înainte: m-a ajutat să zbor într-o lume mai bună.

                                               
            




P.S. -Articolul a fost scris pentru Superblog 2013                         
  

O DISCUŢIE FĂRĂ ROST

          - Auzi, fată, mergem astăzi la mall? Am văzut o reclamă la televizor că la nu'ş ce magazin au reducere 50% la genţi din piele de damă. Îţi dai seama, fată ce tare, geantă din piele de femeie? Asta e unicat, trebuie să ne achiziţionăm şi noi una.
          - Îhm, nu prea mă tentează, fată, zău! Ce să fac eu cu o geantă din aia? Să dau atâţia bani pe ea intru în depresiune şi n-am bani să-mi cumpăr Rudotel. Mai degrabă îmi alungesc unghiile sau îmi pun gene false.
          - Du-te tu d-aici, fă ce vrei, eu tot mă duc tu să-mi iau o geantă din astea. Sunt curioasă totuşi de unde e pielea aia pe care au folosit-o la genţi: de pe picioare, de pe spate? Sau o fi de pe ferse, fată, că cică acolo e pielea fermă, nu?
          -Se zice fese, tu şi muşchii de acolo sunt fermi, nu pielea e fermă. Ai de capul meu, nu ştii nik fată.
          - Lasă-mă tu, asta îmi trebuie mie, să ştiu toate prostiile? La ce-mi foloseşte? Cu toate astea, să ştii c-am fost o elevă tare bună la şcoală: mi-a plăcut limba română, îmi plăcea tare mult să citesc. Sandra Brown îmi plăcea tare mult. Ce ziua citeam, seara puneam în practică.
          - Ce puneai în practică tu? Numai prostii vorbeşti. Du-te d-aici. Hai să vedem ce facem, mergem sau nu la mall?
          -Mergem, fată, da eu nu-mi cumpăr geantă, eu îmi iau geamantan tu dacă tot e făcut din piele de damă, măcar să am ceva unicat în cantităţi industriale.
          - Ce să faci, fatăăăă cu un geamantan, că doar n-ai să ieşi la plimbare pe Champs Elysee cu un geamantan?
          - Şi mă rog, de ce nu? Sunt iniţiativă în modă, fată!
          - Iniţiatoare se zice, fată, nik nu ştii.
          - Hai să mergem şi lasă comentariile. Ai să fii geloasă pe mine când s-or lua aştia după mine. Să vezi de nu i-a plăcee şi lu Iulia Albu de geamantanu meu.
          - Nu, că tu ai luat-o razna, fată! Hai să mergem şi pe urmă mai discutăm noi de Iulia Albu şi alte prostii de-ale tale.




P.S.- Acest articol a fost scris pentru Superblog 2013

Mă voi numi Luxury Gifts

          Şi a venit, în cele din urmă, timpul să-mi cunosc viitoarea familie. De ce viitoare? Pentru că e familia viitorului meu soţ, drept urmare, viitoarea mea familie. Ăsta e unul din momentele cheie într-o relaţie, momentul când dai faţă-n faţă cu EA. Cine-i EA? Hehehe, EA este soacra. Da-da, marea întâlnire.Mă pregătsc de ceva vreme de întâlnirea asta şi având în vedere că unul din numele de familie al viitorului meu soţ e Gift, am zis c-ar fi cazul să iau, aşa, pentru fiecare membru al familiei, cadouri. Al doilea nume de familie e Luxury, aşa că ăsta mă cam pune pe gânduri, dar, mă rog, ce-o fi, o fi. De ce are două nume de familie? Păi familia asta a lui e o veche familie boierească, arborele lui genealogic îşi duce rădăcina tocmai prin secolul al XIX-lea, e ceva în genul Bălăceanu Stolnici. Ştiţi ce spun.
          Aşa că, pregătită cu tot ce trebuia, îmi aştept viitorul consort să mă prezinte minunatei lui familii. Mergem cu maşina lui, şi, la un moment dat ajungem în faţa unei case ce semăna a conac boieresc de prin filmele alea cu perioada interbelică. Rămân interzisă: asta-i casa lor? Înghit nodul din gât şi pornesc mână-n mână cu el spre uşa care se deschide larg. În prag mi se prezintă EA. Da, fraţilor, EA este prima membră a familiei:

          Da, EA este viitoarea mea soacră. Ce m-a frapat prima dată la ea au fost ochii aceia, mari şi negri, dar, în acelaşi timp, extrem de frumoşi, parcă spuneau o poveste din vremuri de demult. Se numeşte Crystal Owl şi pare ... soacră. Are toate calităţile unei asemenea funcţii.Are niste idei neconvenţionale, pe care nu te-ai aştepta să le regăseşti în gândirea unei femei de vârsta ei. Cu toate acestea, EA îmi va fi soacră! Şi-atât!
          Tata socru chiar că pare smuls de prin poveşti de demult. Pare un cavaler în armură strălucitoare care nu se dă niciodată bătut.El trebuie mereu să câştige.

         
                                                               

          Am stat de vorbă cu el mult şi cred că rezonăm într-o oarecare măsură, mult mai mult decât o fac cu EA, adică cu soacra. Îmi place cum gândeşte şi cum se poartă: ca un adevărat cavaler.
          Sora viitorului meu soţ, adică viitoarea mea cumnată, este leit EA, adică soacră-mea. Are ochii la fel de mari ca ai ei, numai că nu mai sunt negri, ci au o culoare nedefinită. Pare foarte înţeleaptă şi echilibrată. Păcat că seamănă fizic cu soacră-mea:
                                                       

          V-am spus despre familia viitorului meu soţ. Mă rog, să spunem: satisfăcător. Dar nu v-am spus câteva cuvinte despre cel mai important membru al familiei lor, adică dragostea vieţii mele, viitorul meu soţ. El este:
                                                

          Este extrem de blând şi simpatic; este calm, moale şi numai bun de strâns în braţe. Cum adică moale? Adică foarte blând, nu mă contrazice niciodată, este mereu de acord cu mine, indiferent de ceea ce zic eu. Îi place culoarea roz, ca şi mie, de altfel, de aceea îl iubesc eu. Adoră sote-ul de morcovi, ca şi mine. Este extrem de elegant şi pedant. Ca şi mine, de altfel. El este comoara mea şi-l alint mz little bunny.
          Ei sunt viitorii membri ai familiei mele. Distinşi, luxoşi şi stilaţi. Dacă vreţi să-i cunoaşteţi, îi puteţi găsi la LuxuryGifts.ro.














P.S. -Acest articol a fost scris pentru competiţia Superblog 2013




   

NOI, OPTZECIŞTII

          M-am născut în anul 1980. Fac parte din generaţia aşa numită Cernobâl, datorita catastrofei nucleare petrecute în anii 80. Sunt, alături de câţiva prieteni, optzecistă. Am crescut în anii 80 şi am fost etichetaţi drept copiii Cernobâlului, copiii care-au învins decreţiii lui Ceauşescu, copiii ai căror părinţi urmăreau Dallas cu sufletul la gură, copiii al căror tată purta întotdeauna la pantaloni negri- şosete albe ( parcă nu se inventaseră cele negre) şi care se dădeau cu acelaşi spray ca şi consoartele lor, care consoarte aveau unghiile mereu roşii, pentru că nu exista altă culoare de ojă.
          Noi, optzeciştii, ne jucam în faţa blocului, neştiind nimic de internet, console şi alte asemenea nebunii. Noi, optzeciştii urmăream Mihaela la televizor alb- negru sau ascultam teatru radiofonic.Noi, optzeciştii, ştiam că vine Crăciunul când începea să miroase a portocală- doar atunci îi simţeam gustul care ni se părea atât de bun. Optzeciştii învârteau de zor discul telefonului roşu pentru a putea vorbi cu un prieten la telefon. Gladiolele erau la loc de cinste pentru optzeciştii care intrau în clasa întâi şi trebuiau să ofere flori învăţătoarelor. Opzeciştii şi-au făcut temele la lumina lămpii cu gaz sau a lumânării, când Ceauşescu considera că, timp de câteva ore, n-aveam nevoie de lumină. Optzeciştii plecau în excursie cu şcoala şi făceau fotografii alb-negru, pe care le aşteptau cam o săptămână să fie developate pe hârtie Kodak. Optzeciştii au purtat cu stimă şi mândrie ( chiar dacă acum sună cam ceauşist) costumul de şoim al Patriei, cravata de pionier sau şnurul de comandant de grupă sau de detaşament. Noi, optzeciştii, am participat la Jocurile Foamei ceauşiste şi am crescut la Şcoala de Luptă pentru supravieţuire.
          Acum, optzeciştii au copii cu o altă copilărie decât a lor; a lor e doar amintire. Părinţii copiilor de acum adică optzeciştii, nu urmăresc Dallas, ci diferite seriale aduse de pe net. Optzecistul masculin poartă la costum şosete de culoarea pantalonilor: negre, gri, albastre, or fi probabil şi roşii, iar parfumul folosit diferă în funcţie de situaţie: fie un Dior, fie un Chanel, sau poate un Y.S.Laurent. Optzecista, adică feminina, îşi poate schimba culoarea unghiilor, chiar şi de câte două ori pe zi, sau îşi poate lungi şi întări unghiile cu un gel special. Acum, copiii optzeciştilor se joacă în casă, nu în faţa blocului, ci în faţa clculatorului. Copiii optzeciştilor urmăresc desene animate pe canale speciale destinate lor, la o plasmă HD, şi pe deasupra, Smart. Copii optzeciştilor mănâncă portocale în fiecare zi, le găseşti pe toate drumurile şi sunt atât de acre. Optzeciştii şi copii lor au telefoane mobile de ultimă generaţie. La şcoală nu mai oferă gladiole învăţătoarelor ci trimit prin internet, un curie cu un buchet de crini regali. Copiii optzeciştilor nu mai developează fotografiile, ci le descarcă direct în calculator de pe camera foto sau de pe cea a telefonului mobil.
          Optzeciştii atunci şi acum: parcă e o urzeală a destinului; câtă diferenţă!!!!!!

                                                    
 














P.S.-Acest articol a fost scris pentru competiţia Superblog 2013                                                    

ŞTAMPILA ŞI ADULTERUL

          -Auzişi tu de Popeasca?
          - Ce-a mai făcut, fată şi de data asta?
          - S-a despărţit de Popescu. Gata, s-a terminat.
          - Cum, tu? Dar nu spunea ea că bărbat ca al ei nu are nimeni, că o iubeşte şi-i sărută în fiecare seară fiecare părticică a trupului ei? Ce râzi, tu, doar erai acolo când se lăuda, adica îşi lăuda bunătate de soţ. Acu ce mai are? A uitat Popescu vreo părticică a trupului ei nepupată?
          - Fată, treaba-i pe bune, zău. Cică au dat divorţ. E treabă serioasă.
          - Lasă-mă, fată, trebuie să fie vreun capriciu de-a ei. S-a trezit într-o dimineaţă gândindu-se că Popescu n-o mai iubeşte îndeajuns, şi, ca să-l facă pe ăsta să stea în patru labe a băgat divorţ. Ca să poate pe urmă, ea, DIVA, să-şi arate aerele şi talentele ei în faţa lui Popescu, să-i reamintească ăstuia cine-a fost ea şi ce-a pierdut pămpălăul!
          - Pămpălău, pămpălău, dar arată tare bine, fată!
          - O fi arătând, nu zic nu, dar dacă s-a însurat cu una ca Popeasca...poate să arate bine...că tot degeaba. Îl ţine asta în lesă ca pe Bubico, nu alta. Sau acu...că zici că a băgat divorţ...mai ştii...dar, totuşi de la ce s-or fi luat aşa şi tam-nesam hai la divorţ?
          - Păi stai aşa, fată că-ţi spui tot io. Popeasca fandosită aşa cum e ea, dar proastă nu e, tu. Ea-l iubeşte pe pămpălău, şi, ca fiecare femeie care-şi iubeşte bărbatul simte ea când ceva nu e în regulă. Şi ce-o fi simţit ce n-o fi simţit l-a prins pe ăsta cu mâţa-n sac.
          - Cum adică, fată ? Ce, vrei să spui că Popescu a înşelat-o?
          - Nu vreau fată să spun io nik, cert este că a înşelat-o. Faza mai nasoală e că a înşelat-o cu o tinerică de asta de vreo douăzeci de ani şi l-a prins pe tăntălău. Şi aia tinerică cică era toată isterizată.
          - Stai, stai...dacă ştii exact povestea, zi-mi-o şi mie pe îndelete că eu una nu prea înţeleg, fată ce şi cum.
          - Păi, fată, aşa cum îţi spuneam: Popeasca l-a simţit pe ăsta că are ceva, cică faza cu sărutatul fiecărei părticică de pe trup nu prea mai avea loc în fiecare seară, el devenise cam rece, nu îi mai aducea flori. Şi asta s-a autosesizat şi a apelat la Trodat.
          - La ce, fată?
          - La stampile online, fată, nu ştii?
          -............
          - Da, fată, să vezi ce-a dus-o capul. A apelat la ăştia şi i-au făcut o ştampilă, fată, pe care scria: E însurat cu cea mai frumoasă femeie din lume. Într-o seară pe când se gudura pe lângă el ca un câine în călduri, i-a aplicat încet, pe spate ştampila.
          - Păi şi ce, el nu a văzut scrisul în oglindă?
          -Nu, fată,ştampila avea un tuş care nu se vedea decât pe întuneric şi-apoi cum naiba să vadă el ce scria pe spatele lui? Popeasca a ştiut ea cum să acţioneze. Cică ar fi costat-o bani grei ştampila asta.Îţi imaginezi o ltampilă cu scris vizibil doar noaptea pe care să scrie aşa ceva. Ăsta n-a ştiut, s-a dus la tinerică, şi când erau în focul dragostei şi asta mică îl strângea tare în braţe, ce-şi văzu ochilor pe spatele amantului ei puţin grizonat?
          - Măi, fată, zău aşa!
          - Da, tu şi a început cică tinerica să urle isteric, că se duce la nevasta-sa, că face, că drege. Şi aşa a şi făcut. A căutat-o pe Popeasca şi i-a spus ce face mult iubitul ei soţ. Asta să n-o creadă, nu alta. Până i-a zis de ştampila ce-o are bărbatu,su pe spate. Popeasca să facă infarct. Nu a trecut mult şi s-a dus la tribunal unde a intentat divorţ. Acu pămpălăul a rămas şi fără Popeasca şi fără tinerică.
          - Da Popeasca, tu, cine-o să-i mai sărute în fiecare seară fiecare părticică a trupuşorului ei fraged?
          - Fii liniştită, fată, are cine: un tinerel de la Stampileonline cică i-ar fi căzut cu tronc şi el ei şi ea lui, aşa că... ştampilele să trăiască pentru Popeasca!!!!!!!!!!!!!!!!


 


 



P.S. - Acest articol a fost scris pentru Superblog 2013

HOW TO VIRTUALLY SHUT YOUR WIFE,S MOUTH

          - Iar, frate, ai dat banii pe prostii? M-am săturat de plăci video, de mouse-uri, de jocuri video! Vai de capul meu, ai să înnebuneşti într-o zi trăind în lumea asta virtuală.
          Cam aşa bombănea nevasta-mea ieri, când am ajuns şi io acasă, extrem de bucuros că reuşisem să-mi achiziţionez dintr-un magazin online cu oferte diversificate cu Plăci Video Ati o minunată placă video ce-mi va putea permite să-mi pun în aplicare planul diabolic; îl am în cap de ceva timp, însă aveam nevoie de o astfel de placă video ca să mai fac ceva ajustări. Am inventat un joc on-line, m-am sfătuit cu tipii de pe Forum gaming şi m-au încurajat, au spus că de multă vreme au şi ei nevoie de un astfel de joc. Jocul se numeşte: How to virtually shut your wife,s mouth. Iuhuuu, ce tare o să fie!  Imaginaţi-vă ca la un astfel de joc, îţi trebuie concentrare, tată, şi o placă video super tare, totul trebuie să-ţi iasă perfect; măcar virtual, dacă în realitate e cam greu ă-i închid gura.
          În joc trebuie să ia parte fraierii ca mine care nu prea au curajul să-i închidă gura nevestii în realitate. Jocul creat de mine are în centru un macho care-şi iubeşte soţia muuult, însă are personalitatea lui; ce-i a lui e pus deoparte. Omul îşi face datoria de soţ model şi romantic, însă are o misiune: aceea de a-i închide gura neveste-sii. Că femeia a fost făcută să iubască ştim şi ne place; că femeia are grijă de bărbatul ei ştim şi ne place; dar că femeia are o gură care toată ziua toacă şi ne toacă creierii iarăşi ştim şi nu prea ne place. Aşa că, jocul meu te face pe tine THE PLAYER să găseşti o modalitate cât mai inedită să-i închizi gura nevestii. E creativ tare jocul ăsta pentru că îţi lasă ţie opţiunea de a-ţi găsi cea mai bună metodă pentru a atinge aici ceea ce în realitate e imposibil. Eu unul, am jucat primul acest joc. Ardeam de nerăbdare să găsesc metoda potrivită şi să mă bucur de succesul meu. Mâinile îmi tremurau de emoţie la gândul că voi reuşi să-i închid gura neveste-mii. Mi-am stors creierii o noapte întreagă în jocul meu, am căutat soluţii, am dat click de nenumărate ori, am folosit noua placă video la maxim, până am găsit, în cele din urmă soluţia perfectă de a-i închide gura în mediul virtual. Şi ce uşor a fost; şi nici măcar nu pot fi numit misogin pentru asta. I-am închis gura neveste-mii SĂRUTÂND-O!!!!!!!!!




P.S.-Acest articol a fost scris pentru Superblog 2013

PARFUMUL CE MI TE-A REDAT

          " Mă întorc pe partea cealaltă. Mi se pare că, deja, am dormit prea mult. Cred c-ar fi timpul să mă trezesc. Deschid, în cele din urmă ochii, clipesc de câteva ori şi mă ridic: totuşi, unde sunt? Nu mi se pare nimic cunoscut. Doamne, iartă-mă, oare ce-am mai făcut de data asta? În braţele cui m-am cuibărit astă noapte? Nu obişnuiam să uit totul a doua zi după un one night stand, însă de data asta, zău că nu-mi aduceam aminte nimic. Oi fi băut prea mult aseară şi probabil asta este. Sunt complet goală, mă uit în jurul meu să văd pe unde mi-am abandonat hainele, însă tot ce pot să găsesc e un halat lung, gros, din acela de care poartă femeile trecute de a doua tinereţe. Frate, ăsta e şi însurat, iar eu mă folosesc de hainele nevestesii ca să pot ajunge în baie nedespuiată. Intru în baie şi mă uit în oglindă: stupoare, sunt şocată. Ce are oglinda asta? În ea văd o femeie de vreo 45 de ani, cu riduri pronunţate. Deasupra oglinzii tronează o fotografie din care zâmbeşte femeia din oglindă şi un bărbat. După ce stau bine şi mă dumiresc, îmi dau seama că femeia din oglindă sunt eu, dar el? El cine o fi? Are o verighetă pe mână! Doamne!!!!!!!!!!!!!!!!!! Şi eu am o verighetă pe mână la fel ca a lui. Ce se întâmplă aici? Ies repede din baie, deschid uşa camerei şi cobor scările ce-mi apar dinainte. Până aici nimic cunoscut. Se aude un zgomot, o sfârâială; cobor, zgomotul devine mai pronunţat. Da, am dreptate, acolo cred că-i bucătăria; de acolo vine sfârâiala şi un miros superb de bacon prăjit. Mă îndrept încet acolo.
          - Bună dimineaţa draga mea, poftim, ia loc.
( What? draga mea? îmi trage scaunul? unde am nimerit?)
          - Ce...ce se întâmplă? reuşesc să îngaim.
          - Mă numesc Josh şi sunt soţul tău. Suntem căsătoriţi de douăzeci de ani!
          - O.K. Până aici, gata cu glumele. Vreau să ştiu ce e cu farsa asta!
          - Margot, ai avut un accident şi acum suferi de amnezie. Nu-ţi aduci aminte nimic din ultimii 20 de ani.
          - Care ultimi 20 de ani? Eu am 25 de ani!
          - Da, AVEAI 25 de ani când ţi s-a întâmplat cumplitul accident. Acum ai 45 de ani!
          ( Sunt gata să mă prăbuşesc. Aşadar ce am văzut mai devreme în oglindă era chipul meu brăzdat de riduri. Am 45 de ani? Doamne!!!!!!!!! Unde-mi sunt ceilalţi ani?)
          - Nu-ţi aduci aminte nimic din viaţa noastră. Te numeşti Margot Grey, ai 45 de ani şi, împreună deţinem o agenţie de publicitate. Într-o zi, când te întorceai acasă, ai adormit la volan şi te-ai izbit frontal de un autoturism ce venea din sens opus. Am fost norocoşi că ai scăpat. Însă, ţi-ai pierdut memoria. Ai stat cinci zile în comă, la spital, după care ţi-ai revenit, însă memoria ta este cea care nu vrea să revină. Îţi aduci aminte totul până la vârsta de 25 de ani, după aceea...pare că nimic n-a mai rămas în memoria ta. Acum ai câte două şedinţe pe zi cu un neuropsihiatru care încearcă, prin diferite metode, să-ţi readucă memoria.
          ( Sunt complet inertă. Nu mă pot mişca, nu pot articula niciun cuvânt. Prea multă informaţie deodată, informaţie pe care nu mi-o doresc. Mă uit la el, la Josh - parcă aşa a zis că-l chemă. Un tip înalt, grizonat cu nişte ochi albaştri superbi. E soţul meu. Hai, că totuşi, n-ai făcut o alegere proastă. Da, îmi plac ochii. Tipul pare un Super Playboy, pot oare să am încredere în el?)
          Mă invită la masă. Spune că azi e sâmbătă, că vom petrece weekend-ul împreună şi că vom încerca să forţăm un pic memoria. Poate- poate îmi voi aduce aminte.
          - Te iubesc, Margot! Vreau să mă recunoşti, să-ţi aduci aminte de mine, de dragostea noastră, de cât de fericţi eram împreună. Azi se împlinesc zece ani de la căsătoria noastră. Am aşteptat acest moment şi l-am pus la punct în orice detaliu. Trebuie să-ţi aduci aminte. Îmi vreau soţia înapoi.
          Şi o lacrimă face ca ochii aceia albaştri să devină umezi.
          - Josh, eu...eu nu-mi aduc aminte nimic, te rog să mă ierţi, n-o fac intenţionat.
          - Ştiu, draga mea, tocmai de aceea astăzi o vom lua încetul cu încetul. Nu ştiu dacă este un mit , însă ştiu că lucrurile apropiate s-ar putea să reaprindă câte ceva în memoria ta. Uite, avem aici albumul de fotografii de la nunta noastră.
          Şi deschide încet un album de fotografii destul de greu. Îl văd pe Josh, îmbrăcat impecabil alături de o mireasă, îmbrăcată aproape impecabil. Mireasa ar trebui să fiu eu, nu?
          - Uite, aici suntem noi, după ce am devenit familia Grey. Îţi aminteşti?
          Pauză.
          - Aici am ajuns imediat după ce s-a terminat ceremonia. Tu ai vrut să ne luăm cei mai apropiaţi prieteni, să închiriem o cabană la munte, să bem vin fiert în faţa şemineului şi să sărbătorim până dimineaţă. Aici.....................
          - Josh, cum ne-am cunoscut?
          Lasă dezamăgit albumul cu fotografii deoparte, răsuflă de câteva ori şi-mi spune:
          - Lucrai la firma mea de publicitate pe care o deţineam împreună cu Derek, fostul tău iubit. Derek îmi povestise cât de mult te iubise şi cât de mult îl rănisei cu plecarea ta. Derek îmi era cel mai bun prieten, aşa că, în momentul în care ai apărut la firmă, am hotărât să-mi răzbun prietenul. Am apelat la super-puterile mele de seducţie şi te-am făcut să te îndrăgosteşti de mine, după care te-am părăsit. Îmi ieşise planul, cu o singură excepţie: EU M-AM ÎNDRĂGOSTIT IREMEDIABIL DE TINE. Se dădea în mine o luptă crâncenă între loialitatea faţă de prietenul meu şi dragostea faţă de tine. Încet, încet am aflat de la diferite persoane că prietenul meu Derek nu fusese chiar un sfânt şi că, de fapt, el era cel care te rănise. A început pentru mine o adevărată cursă în a te recâştiga. A fost extrem de greu, însă dragostea noastră a învins.
          - Cum m-ai recucerit? Cum s-a întâmplat când te-am re-acceptat?
          - Era în seara de Ajun, 24 decembrie, atât de frumos afară. Ştiam că e vremea când se înfăptuiesc minuni. Mi-am luat inima-n dinţi şi am sunat la uşa ta. Erai singură acasă şi citeai o carte. Ai fost surprinsă când m-ai văzut şi m-ai poftit înăuntru. S-a întâmplat ceva?, mi-ai zis . Nu, am venit doar să-ţi spun că te iubesc, să-mi cer iertare pentru răzbunarea mea prostească şi să-ţi spun că tu eşti cea lângă care vreau să-mi petrec restul vieţii. Te uitai uimită la mine şi te apropiai încet-încet, până când mi-ai sărit în braţe. M-ai strâns tare în braţe, după care mi-ai spus: Parfumul tău e de vină, eşti atât de seducător când îl porţi. Şi de atunci am rămas împreună să ne trăim dragostea frumos.
          - Josh, mai ai acel parfum de atunci? l-am întrebat.
          - Draga mea, mereu am folosit numai acel parfum.
          - Vreau, te rog, să mi-l aduci să-l miros şi eu.
          Josh s-a ridicat în două secunde de pe canapea, a urcat scările la fel de repede, după care a revenit în mână cu o sticluţă transparentă, albastră, în care se legăna un lichid fin ca marea. Am mângâiat încet sticluţa, şi, cu mâinile tremurânde i-am scos căpăcelul şi am pulverizat în aer. În următoarea secundă scăpasem sticluţa din mână, iar în mintea mea valurile de amintiri se îmbulzeau unul pe altul încercând să-şi facă loc acolo unde, de fapt, le era locul. Mirosul superb de bergamotă, patchouli şi ambră m-a făcut să-l văd pe Josh cum mă lua în braţe acum douăzeci de ani, cum m-a cerut de soţie, cum ne-am petrecut luna de miere, m-a făcut să simt dragostea pe care nu o mai simţeam de când îmi pierdusem memoria. Parfumul acesta mi l-a înapoiat pe soţul meu, cu acest parfum m-a sedus acum douăzeci de ani, la fel cum acum, parfumul acesta mi-a sedus memoria.
          -Mi-am adus aminte, Josh!!!!!!!!!!!!!!!!! Te iubesc, scumpul meu soţ!!!!!!!!!!!!!!!!!

 P.S.- Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2013
                                      

GEANTA PRIETENA

                                    
            Sunt dependentă şi pe veci îndrăgostită de parfumuri şi de genţi. Mi-aş achiziţiona câte o geantă pentru fiecare zi a săptămânii, dacă aş putea şi pentru fiecare anotimp.
          În a şaptea probă de la SuperBlog, magazinul Reeija, cu genţi din piele ne invită să fim extrem de creativi şi să reinventăm genţile, să le vedem altfel.
          Mi-ar fi plăcut să am o geantă talisman, o geantă numai a mea, cu care să nu ma plimb şi să mă laud peste tot, ci o geantă care să stea in camera mea, poate chiar ascunsă în adâncul şifonierului, un fel de geantă jurnal şi prietenă, în acelaşi timp.
          O astfel de geantă ar trebui să aibe cât mai multe compartimente, cât mai multe ascunzişuri. Îmi imaginez că atunci când aş avea o problemă, când aş fi într-un impas şi n-aş vrea ca nimeni să ştie, m-aş duce repede să-mi scot geanta din ascunziş, aş umbla într-un buzunărel şi aş trage un bileţel pe care ar sta scris frumos un sfat extraordinar de la o prietenă dezinteresată. Geanta mi-ar vorbi prin intermediul acestui bileţel şi m-ar readuce pe linia de plutire.Nu mi-ar cere nimic în schimb.Aş avea, astfel, o prietenă sigură, mereu la îndemână, mereu prezentă şi, mai ales, imprevizibilă, în sfaturi.
          O geantă este, oricum, prietena femeii. Ce ştie o geantă, nu ştie nimeni, şi, de foarte multe ori, ce vede geanta, nu vede nimeni. Secretele femeii sunt în siguranţă în geantă, aşa că, geanta mea, care ar crea bileţele numai bune de urmat, sfaturile, ar fi binevenită.
          Geanta cu sfaturi, geanta prietenă şi geanta talisman, aşa mi-aş dori o geantă, numai a mea, să fie pusă acolo, deoparte, să n-o ştie nimeni decât eu.





P.S.- Acest articol a fost scris pentru competitia Superblog 2013

DE STRAJĂ DRAGOSTEI NOASTRE

          Afară sunt -30 de grade Celsius. E 24 decembrie şi încercăm şi noi, după atâta amar de vreme, să ne relaxăm. Aş fi vrut de foarte mult timp să mergem undeva, numai noi doi, în special în această minunată perioadă a anului. Dar, se pare că până acum nu ne-a ieşit pentru că trebuia să vină ocazia aceasta; să apară Straja dragostei noastre aşa cum ne place acum să o numim. Ne-am hotărât să ne petrecem această scurtă vacanţă la Straja, din mai multe motive: în primul rând nu mai fusesem niciodată aici şi auzisem lucruri extrem de interesante. Un alt motiv ar fi că locaţia mi se părea mai mult decât potrivită pentru sărbătorile de iarnă. Aşadar, weekend-ul la Straja stătea să înceapă. Era weekendul nostru; ni-l dorisem de atâta timp, însă nu materializasem niciodată dorinţa noastră. Am căutat pe internet diferite oferte pentru cazare la Straja, ne doream o pensiune la Straja, şi, în cele din urmă, am ales Vila Alpin.
          Numele era predestinat.Era o vilă care avea tot ce-ţi doreai, sincer, nu doar aşa să fie. În seara de 24 decembrie ne-am programat amândoi la Spa, gândindu-ne că ne vom relaxa în mijlocul liniştii aceleia superbe. Nu numai că ne-am relaxat, însă ne-am destins, iar masajul cu rocile vulcanice ne-a teleportat într-un ţinut necunoscut, dar atât de cald şi primitor. După care, ne-am dus spre piscina cu apă caldă. Aici totul era de vis. Era în aşa fel construită, încât aveai impresia ca eşti afară, printre nămeţii de zăpadă, că afară sunt - 30 de grade şi ţie îţi este atât de cald. Cu greu ne-am depărtat de piscina aceea. Aş fi stat o veşnicie acolo.
          După ce am luat cina la restaurantul vilei unde am servit mâncare cu specific libanez ( trebuie să precizez că puteai alege mâncare chinezească, libaneză, italiană şi, binenţeles, românească), am urcat în cameră, unde ne-am relaxat privind cerul senin care se vedea printre tavanul transparent. La un moment dat a început să ningă: peste noi, peste vacanţa noastră superbă şi peste dragostea noastră eternă. Am stat treji toată noaptea de Strajă dragostei noastre.

MIEZ ŞI NOSTALGIE

          Pe-un picior de plai...Acolo s-a desfăşurat una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii mele: copilăria alături de bunici, acea copilărie despre care citim în cărţi, acea copilărie pe care am trăit-o la maxim şi pe care nu o mai putem regăsi. Pe piciorul acesta de plai, acum douăzeci şi ceva de ani mâncam, pregatit de bunici, MIEZ: era ceva pregătit cu muuultă minuţiozitate de către bunici.
          Bunicul meu avea o stână, era cioban, din generaţie în generaţie, asta fusese îndeletnicirea familiei lui de câţiva zeci de ani. Stră-străbunicul primise de la un unchi de-a lui câteva oi, drept moştenire şi încet- încet şi-a făcut o stână. A mai cumpărat azi o oaie, mâine altă oaie şi tot aşa până a ajuns cel mai cel cioban din sat. Ştia tot omu din sat ca la nea Cornel găseşti oile cele mai cornute şi produsele cele mai fine din brânză. Bunicul meu a dus tradiţia familiei mai departe timp de patruzeci de ani. Noi, nepoţii, ne simţeam cel mai bine vara, sus la stână, când urmam un ritual îndrăgit atât de tare: după ce argaţii adunau toate oile, le mulgeau şi făceau cele trebuincioase stânii, bunicul ne aduna pe toţi nepoţii în jurul unui foc sublim. Era sus în deal stâna, iar focul acela lumina parcă tot satu, de aceea şi ziceau sătenii: << Gata, la nea' Cornel au început poveştile.>> Şi aşa şi era: ne spunea bunicu poveşti de demult, de pe vremea războiului, dar şi reţete secrete ale celor mai bune produse de la stână. Aşa am aflat la început despre MIEZ, aşa-i spunea bunicul celui mai bun şi fin produs marca nea Cornel.
          MIEZ era lapte în stare pură şi solidă. Aţi "mâncat" vreodată lapte? V-aţi delectat papilele gustative cu cremă de brânză, cu cea mai fină şi cremoasă brânză? Asta era MIEZ, produsul de lux de la stâna bunicului. Serveam MIEZ doar la ocazii speciale, precum Crăciunul sau Paştele. Ţin minte că atunci când am intrat la facultate, bunicul mi-a dat drept cadou şi "recompensă" 45 kg de MIEZ: atâtea kilograme aveam atunci, atât MIEZ mi-a dat bunicul.
          N-am să uit niciodată acele clipe ale copilăriei, cum n-am să uit niciodată produsul bunicului pe care îl iubeam cel mai mult: MIEZ. Întotdeauna când mănânc miez de lapte mă gândesc la bunicul.

IUBIREA TA

Tentează-mă  la fiecare pas,
Transformă-mi inima-n compas
Să pot să fac un cerc perfect
Unde iubirea nu-i doar un aspect.

Oferă-mi, dragul meu, o comedie
În care eu să fiu o dependentă 
Să vreau mereu să fiu o pretendentă
A sentimentelor d-enciclopedie.

Iubirea ta îmi dă mereu tentaţii
Iubirea se transformă-n dependenţă
Iubirea vrea din abundenţă
Iubirea ta se cer-eternităţii.

Film. Poveste. Fir narativ
Iubirea ta mă-mbracă.
Iubirea ta mă împresoară.
Iubirea ta mă seacă, mă dezbracă
De...mine, de eu, mă lasă săracă
De...sentiment străin, de lum-exterioară.
Te beau, te mănânc, te sorb
Esti ca o pradă pentr-un corb,
Iubirea ta mă ţintuieşte.



P.S.- Articol scris pentru Superblog 2013


 

PETROLUL ARE...FARMEC

          Nu ştiu ce are toamna special, însă, în fiecare an, în această perioadă, vine peste mine NOSTALGIA. Astăzi am găsit într-o carte o fotografie din aceea veche, de acum vreo 70 de ani, cu bunica mea, privind in felul ACELA spre obiectivul camerei. Felul acela este cel pe care-l întâlnim în fotografiile vechi, de acum zeci de ani, fotografiile care au un farmec aparte şi care, parcă, spun câte o poveste, doar uitându-te la ele:

                                        

        Despre astfel de fotografii vorbesc.Te uiţi la ele şi asculţi poveşti. Pe bunica am întrebat-o mereu care era secretul ei de avea aşa un păr: bogat, strălucitor, nimicitor de lung şi plesnind de sănătate. Şi-mi răspundea mereu bunica spunând că secretul ei era: GAZUL. Ei bine, da, petrolul în denumirea lui ştiinţifică, era secretul bunicii pentru un păr atât de sănătos şi strălucitor. Am căutat şi eu mulţi ani acest remediu, adică gaz, să-mi pun pe păr, doar doar mi se făcea şi mie părul mai mătăsos, mai puternic şi mai viguros. Am găsit eu ceva gay, nu ştiu de care era şi cât de bun, am folosit de vreo câteva ori, însă mirosul acela insuportabil m-a făcut să renunţ la doar câteva aplicări.
          A venit însă anul 2012, anul ce mi-a adus cel mai frumos dar: un copil, minunea de care ne bucurăm secundă de secundă. Odată cu naşterea şi alăptarea nu numai corpul meu a trecut prin diferite modificări, ci şi părul meu care a început să cadă...câte un pic, câte un fir, apoi mai multe, din ce în ce mai multe, până am realizat că nu prea mai am ce pieptăna. Şi atunci mi-am adus aminte de remediul bunicii. Întrebarea era, de unde să iau eu gaz şi cum să fac să nu mai simt mirosul ăla atât de puternic şi de insistent? Am început să mă consolez cu ideea că nu am cum să aplic tratamentul bunicii, aşa că am pornit prin plafare în căutarea unei alte soluţii. Cum îmi place să vorbesc mult ( şi-mi place să cred că nu şi prost ) am intrat în vorbă cu o doamnă ce deţine un plafar la noi în cartier şi i-am povestit cum mâinile băieţelului meu sunt pline de păr de-al meu, cum mă îngrozeşte când mă uit în oglindă şi nu prea mai văd păr pe capul meu şi cum sunt eu nostalgică după gazul bunicii, nu şi după mirosul lui. Doamna a fost cea care mi-a zis că are exact tratamentul bunicii care dă roade cu siguranţă. Şi mi-a arătat o sticluţă pe care scria: Loţiune regenerantă cu petroleum, din gama Gerovital Plant Tratament. Mi-au strălucit ochii când am văzut sticluţa, din două motive: soluţia conţinea Petrol ( şi aşa cum spunea doamna nu are deloc mirosul acela neplăcut al petrolului) şi era marcă proprie Farmec.Am cumpărat sticluţa şi mi-am început ritualul în fiecare săptămână. Am iubit această loţiune de la bun început. Pe lângă motivele nostalgice, iată ce mă face să o folosesc în continuare:
1. conţine ulei de ricin, vitamina A şi E; toate trei sunt excelente pentru păr;
2. nu are un miros neplăcut;
3. este uşor de aplicat: pui câteva picături pe o dischetă demachiantă şi freci bine scalpul;
4. rezultatele se văd după prima aplicare, constând într-un păr mătăsos şi strălucitor;
5. nu încurcă părul, acesta devenind foarte uşor de spălat.
          Soluţia a dat rezultate. A trecut un an de zile de când m-am tuns scurt pentru că, aşa cum v-am spus, n-am suportat să văd în mâinile băieţelului meu fire de păr. Părul mi-a crescut mai repede decât de obicei şi, pe la tâmple, prin jurul urechilor se vede puf: se regenerează şi creşte. Iar băieţelul meu poate acum să se joace în voie cu părul mamei, fără să-mi fie frică de un eventual incident.
          Pentru acest lucru iubesc această loţiune cu petrol. Mi-a redat încrederea în mine, pentru că părul unei femei spune multe despre ea şi îi dă încredere. Un păr frumos, sănătos şi strălucitor nu are cum să nu lumineze o faţă oricât de tristă ar părea. Şi mai sunt atât de bucuroasă că pot şi eu să folosesc remediul minune al bunicii.









P.S.- Acest articol a fost scris pentru competiţia Superblog 2013.

AND THE WINNER IS...

          " M-am întrebat mereu care-i rolul meu pe acest pământ. Ce-o fi vrut creatorul meu să realizeze cu mine? De fapt, şi eu, şi sora mea suntem la fel de acre. Poate sora mea, e un pic mai acră decât mine; ce, credeţi că-s geloasă? Nu, frate, asta este, avantaje şi dezavantaje. Eu sunt mai mare, probabil că aşa a vrut creatorul meu, şi sunt galbenă. Îhm, galbenul ăsta nu-i cine ştie ce, dar mi se pare mai feminin decât verdele; sor'mea asta mereu se laudă că-i mai cochetă cu verdele ei. Ei bine, mie nu mi se pare. E şi mai mică decât mine; eu aş putea candida la un post de top-model. Cred că m-ar accepta imediat: << Bună ziua! Mă numesc lămâie, sunt galbenă şi ...ACRĂ!>> Aoleu, cred că asta cu acreală nu-i bună. Oricum, la sor'mea ar suna şi mai rău: << Bună ziua! Mă numesc lime, sunt verde şi...ACRĂ! >>. Măcar avem o chestie în comun: acreala. La ce-o fi bună acreala asta?".
                                      

          " Iote-te frate şi la asta, se vrea top-modeală! Multă minte îi mai trebuie. Băi, feminino, habar n-ai că trebuie să ştii să te ondulezi daca te vrei aşa feminină, şi trebuie să fii dulce, fato, aşa ca mine. Şi cin' ţi-a zis ţie că galbenul nu-i feminin? Păi priveşte, fată, la frumuseţe de banană ca mine şi ...give it a second thought! "
          " Ce să-ţi spun: galbenul e feminin!!!!! Fetelor, n-aveţi nicio şansă: sunt minionă, sunt dulce şi sunt roşie, dragele mele fete! Asta înseamnă să fii feminină, o căpşună minunată!"
          " Ce încrezute! Eu merg pe ideea că verdele e feminin, iar podoaba capilară îşi spune mereu cuvântul într-un concurs din ăsta, aşadar, eu, frunza de ţelină, consider că am şanse mari la premiu."
          " Ce înseamnă să fii la modă!!!!!! Fetelor!!!!!! Se poartă movul, dulceaţa şi formele apetisante ca ale unei prune ca mine. Lăsaţi vorbăria goală. N-aveţi nicio şansă!"
          Prezentatorul, domnul morcov, intră în scenă. Se aud aplauze.
          " Uau ce scenă!!!!!! ", remarcă banana.
          " Da' ce, fată, n-ai ştiut de noutatea asta? Băi, ce nepregătite mai veniţi! Se numeşte Hurom Slow Juicer, de aici au achiziţionat-o ", spuse mândră de ea căpşuna.
          " Dragele mele adversare, interveni mândră pruna, aceste feluri de scenă se numesc Storcătoare de fructe şi sunt special create pentru astfel de concursuri. Aşadar, putem să eliminăm ţelina, ea nu este o fructă."
          " Cu toată stima, draga mea prietenă, scena aceasta se numeşte corect Storcătoare presare la rece, iar eu ştiu sigur că sunt acceptată acolo, m-am documentat mult prea bine. Sunt deosebită de voi toate, nu sunt nici dulce, nici acră şi am o podoabă capilară de invidiat. Aşa că, să vedem...LET THE BEST WIN!"
                               

          Domnul morcov, gătit la patru ace îşi începu prezentarea. Care mai de care mai elegantă, mai sofisticată, mai ...naturală. Fiecare dintre ele oferi juriului cel mai bun suc. Au fost şi concurente surpriză, de care celelalte habar n-aveau: varza, (atât albă, cât şi cea mov care-i făcu mare concurenţă prunei), broccoli, roşia (care era cât pe ce să se încaiere cu căpşuna), iarba de grâu, salata. Toate au dat ce-au avut mai bun şi mai natural din ele. Însă câştigătoarea marelui premiu, a fost mireasa concursului, adică...CONOPIDA: albă, diafană, cu o rochie neasemuit de frumoasă, care a oferit un suc minunat, plin de vitamine şi nutrienţi. a câştigat competiţia meritat, însă n-ar fi putut-o face fără scena pe care s-a prezenat! La sfârşit a mulţumit Hurom Slow Juicer pentru oportunitatea acordată!

                                     


P.S. -Acest articol a fost scris pentru competiţia Superblog 2013.              
         

CONCURS!!!!!!!!!

          Luna octombrie e una dintre lunile mele preferate. Îmi place toamna, poate şi pentru faptul că-s născută în acest anotimp, îmi plac plimbările prin parc toamna, îmi place...simplu...OCTOMBRIE. Şi pentru că mă simt bine în octombrie, vreau să dau drumul primului giveaway de pe blogul meu. Iată ce puteţi câştiga:
                               

          Aşadar, avem ca premii, următoarele:
          - mostre: Ivatherm (Bodz Hzdrating cream), L Occitane (Creme mains), Nivea (BB Cream şi şampon şi balsam Diamond gloss ) ;
          - travel size : Uriage ( Isofil Contour des yeaux şi Isofil Creme focus rides)şi Elmiplant ( gel de duş cremă cu extract de migdale şi unt de avocado);
          - de la Queen Helen avem Jojoba hot oil treatment pentru păr;
          - de la magazinul cu produse BIO, 100% naturale, Ebio, avem un săpun de Alep şi un unt de Shea;
          - Elmiplant - Cremă antirid şi fermitate pentru ochi;
          - Bioaromes - Lapte hidratant pentru corp. 

          Cerinţele pentru a participa la acest giveawaz sunt următoarele:
          - să mă urmăriţi prin GFC;
          - să daţi like şi share paginii de facebook a blogului, aici;
          - să daţi share ( public)  pe facebook acestei postări;
          - să intraţi pe site-ul http://www.ebio.eu/, să vă alegeţi un produs preferat şi să-mi lăsaţi linkul aici;
          - să-mi adresaţi o întrebare.
        
Câştigătoarea va fi cea care a adresat cea mai cea întrebare, care-mi va atrage atenţia cel mai mult, care mă va pune pe gânduri sau mă va pune în încurcătură. Lăsaţi aici un comentariu cu numele vostru de GFC, numele FB,  linkul cu share-ul acestui giveaway, linkul cu produsul preferat de pe site şi întrebarea. 
Concursul se încheie pe data de 31 octombrie. Spor şi baftă!  

ALTRUISMUL UNEI BLOGGERIŢE. MULŢUMESC

          De foarte mult timp mă tot foiesc să scriu un articol. Pornirea e grea de obicei la toate. Da, dar aici e şi mai grea, pentru că vreau să vă vorbesc despre o prietenă virtuală pe care am cunoscut-o acum ceva timp. Este vorba despre Ana, care deţine blogul BeautyBarometer. Nu ne cunoaştem decât virtual, interacţionăm pe facebook sau prin comentariile pe care ni le lăsăm una pe blogul celeilalte.
          Ana este o persoană cum rar îţi este dat să întâlneşti on-line. Este săritoare atunci când ai nevoie de un sfat, de o părere şi chiar dacă nu îi ceri în mod clar ajutorul, Ana ţi-l oferă.Fără a cere nimic în schimb: aşa, doar pentru a face cuiva un bine. Un om altruist şi cald, asta văd eu în Ana.
          N-am rezonat niciodată cu persoanele care purtau acelaşi nume cu al meu, din contră, m-am văzut mereu total diferită de tizele mele. Însă cu Ana e altceva: ea este mereu acolo când ai nevoie de ea, pregătită să-ţi spună părerea ei cu privire la vreun produs cosmetic, pregătită să facă tot ce-i stă în putinţă pentru ca cititoarele blogului ei să fie mulţumite. Şi să ştiţi că se simte că o face din toată inima, necondiţionat, doar pentru că aşa este ea.
          De ce-mi place blogul ei? Îmi place pentru că susţine sus şi tare promovarea cosmeticelor româneşti. Chiar şi acum se desfăşoară pe blogul ei un concurs frumos pentru tinerele mămici, sponsorizat de Cosmetic Plant, firmă de produse cosmetice româneşti.
         Pe blogul Anei ni s-a dat posibilitatea să ne înscriem într-un fel de campanie intitulată Testează şi tu , prin care putem primi produse gratuit, spre testare, pentru a putea apoi să ne exprimăm părerea despre ele.
          În secţiunea Beauty Garage  puteţi să vă chiziţionaţi produse excelente, la preţuri scăzute. Şi vorbim aici de produse de marcă. Ana, este, ea insăşi, o marcă, un brand Beauty Blogging, dacă vreţi.
          De ce o mai admir pe Ana? Pentru că nu ştiu cum face de îmbină atât de bine activităţile ei zilnice: în primul rând este mamă, are un băieţel superb, este soţie, angajată cu normă întreagă, merge la activităţi de beauty, lansări de produse, şcoli de make-up, împachetează colete, le duce la poştă şi...mai şi scrie, cel puţin 2 articole pe blog. Şi e mereu răbdătoare, răspunde frumos la toate întrebările adresate pe facebook sau pe blog.Cum să nu o admiri?
          Aşa am ajuns să simt mereu nevoia să vorbesc cu Ana, în fiecare zi. Aşa i-am vizitat blogul de nu ştiu câte ori pe zi şi pentru asta am primit, zilele trecute un premiu din partea ei.
                                          

          M-am bucurat ca un copilaş în dimineaţa de Crăciun când îşi deschide nerăbdător cadourile primite de la Moşu. Produsele au fost surpriză, nu ştiam ce voi primi. Aşadar am primit o cremă de noapte L Oreal Revitalift Laser X 3 care este extraordinară, am început deja să o folosesc şi se simte, credeţi-mă. Noutăţi despre această gama puteţi citi tot pe blogul Anei aici.
                                       

          De asemenea am mai primit o cremă mini size de la Dior - Capture Totale- care miroase sublim, un ser Rosehip Oil Antioxidant, un demachiant Avon naturals şi două mostre de parfumel: Mademoiselle Ricci, de care m-am îndrăgostit, şi Glamour Lovely de la Bourjois, pe care nu l-am testat încă. Toate produsele le vedeţi în fotografiile următoare, am să vă rog să-mi scuzaţi calitatea lor, probleme tehnice. 
                                           

                                       

          Ca o concluzie doresc să vă îndrum, fetelor, să citiţi blogul Anei pentru că nu aveţi nimic de pierdut, aveţi numai de învăţat. Trebuie să vă spun că sunt atât de invidioasă pe cale care sunteţi din Bucureşti pentru că o puteţi cunoaşte în persoană pe Ana. Tare mi-ar plăcea să stăm la o şuetă. Însă, până atunci, stăm la o şuetă virtuală.
           Mulţumesc Ana pentru tot.

         


         

SCRISOARE DE DRAGOSTE

          De câte ori am uitat, draga mea, să-ţi spun cât eşti de frumoasă? M-am folosit mereu de tine, în orice situaţie, dar am uitat să-ţi spun, în fiecare zi, ce aveai nevoie să auzi: că eşti frumoasă.Acum, regretele sunt tardive, m-ai părăsit şi eu am rămas gol, din toate punctele de vedere. Stau acum, la fereastră şi ploaia asta bacoviană sapă şi taie în sufletul meu mai ceva ca un cuţit. Îmi aduc aminte când te-am văzut pentru prima oară: am fost absolut vrăjit de frumuseţea ta, străluceai deasupra tuturor, erai tu însăţi şi ai fost a mea, numai a mea. Te-am atins pentru prima oară şi am ştiut că nu ne vom mai despărţi niciodată. M-ai primit ca pe un tovarăş cunoscut de mult timp, m-ai iubit necondiţionat şi mi-ai fost alături în cele mai importante momente ale vieţii mele:
T  e-am făcut părtaşă primului meu succes, absolvirea magna cum laude a universităţii;
O  dată m-ai scăpat dintr-o situaţie neplăcută când trebuia să arăt impecabil;
Y   ing şi yang au sărbătorit relaţia noastră specială;
O   fericire imensă mă năpădea de câte ori te priveam, exaltând de bucurie că eşti numai a mea;
T   oate acele lucruri pe care nu ni le-am spus păreau spuse de mult timp între noi
A   lbul tau imaculat n-a încetat să mă uimească;
C  orpul meu vrea mereu la tine, acolo, la tine era mereu acasă, eram mereu eu;
O  chii mei te vedeau doar pe tine şi nimic nu mai conta în jurul meu;
R   itualul meu zilnic nu era complet fără tine, adică eu nu eram complet fără tine;
O   aza mea de linişte şi relaxare ai fost doar tu, draga mea;
L   inişte, comfort, siguranţă şi rapiditate mi-ai oferit;
L   a nevoie, ai fost prima la care m-am gândit; şi nu am dat greş; ai fost acolo, lângă mine;
A   sta ai fost tu, frumoasa mea!!!!!!!!!!!!!!!
          Păcat că te-am văzut doar pentru nevoie şi nu şi pentru estetică; trebuia să-ţi văd frumuseţeaş n-am făcut-o şi, probabil, de asta m-ai părăsit. Draga mea maşină,  n-am ştiut decât să-ţi admir funcţionalitatea, am vrut să-mi satisfaci nevoile mele acute, şi-atât. Corolla mea scumpă, te-am pierdut astăzi pentru că n-am ştiut să-ţi admir superbitatea. Noua Corolla Toyota în care te-ai transformat îşi va găsi, probabil, un alt proprietar care va înţelege ceea ce eu nu am înţeles, decât prea târziu: un conducător auto trebuie să-şi iubească necondiţionat maşina şi să-i spună mereu cât e de frumoasă. Că doar, aşa cum mi-ai spus tu cândva, şi maşinile au suflet, nu-i aşa?






Notă: Acest articol a fost scris pentru competiţia SuperBlog 2013