NOI, OPTZECIŞTII

          M-am născut în anul 1980. Fac parte din generaţia aşa numită Cernobâl, datorita catastrofei nucleare petrecute în anii 80. Sunt, alături de câţiva prieteni, optzecistă. Am crescut în anii 80 şi am fost etichetaţi drept copiii Cernobâlului, copiii care-au învins decreţiii lui Ceauşescu, copiii ai căror părinţi urmăreau Dallas cu sufletul la gură, copiii al căror tată purta întotdeauna la pantaloni negri- şosete albe ( parcă nu se inventaseră cele negre) şi care se dădeau cu acelaşi spray ca şi consoartele lor, care consoarte aveau unghiile mereu roşii, pentru că nu exista altă culoare de ojă.
          Noi, optzeciştii, ne jucam în faţa blocului, neştiind nimic de internet, console şi alte asemenea nebunii. Noi, optzeciştii urmăream Mihaela la televizor alb- negru sau ascultam teatru radiofonic.Noi, optzeciştii, ştiam că vine Crăciunul când începea să miroase a portocală- doar atunci îi simţeam gustul care ni se părea atât de bun. Optzeciştii învârteau de zor discul telefonului roşu pentru a putea vorbi cu un prieten la telefon. Gladiolele erau la loc de cinste pentru optzeciştii care intrau în clasa întâi şi trebuiau să ofere flori învăţătoarelor. Opzeciştii şi-au făcut temele la lumina lămpii cu gaz sau a lumânării, când Ceauşescu considera că, timp de câteva ore, n-aveam nevoie de lumină. Optzeciştii plecau în excursie cu şcoala şi făceau fotografii alb-negru, pe care le aşteptau cam o săptămână să fie developate pe hârtie Kodak. Optzeciştii au purtat cu stimă şi mândrie ( chiar dacă acum sună cam ceauşist) costumul de şoim al Patriei, cravata de pionier sau şnurul de comandant de grupă sau de detaşament. Noi, optzeciştii, am participat la Jocurile Foamei ceauşiste şi am crescut la Şcoala de Luptă pentru supravieţuire.
          Acum, optzeciştii au copii cu o altă copilărie decât a lor; a lor e doar amintire. Părinţii copiilor de acum adică optzeciştii, nu urmăresc Dallas, ci diferite seriale aduse de pe net. Optzecistul masculin poartă la costum şosete de culoarea pantalonilor: negre, gri, albastre, or fi probabil şi roşii, iar parfumul folosit diferă în funcţie de situaţie: fie un Dior, fie un Chanel, sau poate un Y.S.Laurent. Optzecista, adică feminina, îşi poate schimba culoarea unghiilor, chiar şi de câte două ori pe zi, sau îşi poate lungi şi întări unghiile cu un gel special. Acum, copiii optzeciştilor se joacă în casă, nu în faţa blocului, ci în faţa clculatorului. Copiii optzeciştilor urmăresc desene animate pe canale speciale destinate lor, la o plasmă HD, şi pe deasupra, Smart. Copii optzeciştilor mănâncă portocale în fiecare zi, le găseşti pe toate drumurile şi sunt atât de acre. Optzeciştii şi copii lor au telefoane mobile de ultimă generaţie. La şcoală nu mai oferă gladiole învăţătoarelor ci trimit prin internet, un curie cu un buchet de crini regali. Copiii optzeciştilor nu mai developează fotografiile, ci le descarcă direct în calculator de pe camera foto sau de pe cea a telefonului mobil.
          Optzeciştii atunci şi acum: parcă e o urzeală a destinului; câtă diferenţă!!!!!!

                                                    
 














P.S.-Acest articol a fost scris pentru competiţia Superblog 2013