Follow by Email

miercuri, 16 octombrie 2013

MIEZ ŞI NOSTALGIE

          Pe-un picior de plai...Acolo s-a desfăşurat una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii mele: copilăria alături de bunici, acea copilărie despre care citim în cărţi, acea copilărie pe care am trăit-o la maxim şi pe care nu o mai putem regăsi. Pe piciorul acesta de plai, acum douăzeci şi ceva de ani mâncam, pregatit de bunici, MIEZ: era ceva pregătit cu muuultă minuţiozitate de către bunici.
          Bunicul meu avea o stână, era cioban, din generaţie în generaţie, asta fusese îndeletnicirea familiei lui de câţiva zeci de ani. Stră-străbunicul primise de la un unchi de-a lui câteva oi, drept moştenire şi încet- încet şi-a făcut o stână. A mai cumpărat azi o oaie, mâine altă oaie şi tot aşa până a ajuns cel mai cel cioban din sat. Ştia tot omu din sat ca la nea Cornel găseşti oile cele mai cornute şi produsele cele mai fine din brânză. Bunicul meu a dus tradiţia familiei mai departe timp de patruzeci de ani. Noi, nepoţii, ne simţeam cel mai bine vara, sus la stână, când urmam un ritual îndrăgit atât de tare: după ce argaţii adunau toate oile, le mulgeau şi făceau cele trebuincioase stânii, bunicul ne aduna pe toţi nepoţii în jurul unui foc sublim. Era sus în deal stâna, iar focul acela lumina parcă tot satu, de aceea şi ziceau sătenii: << Gata, la nea' Cornel au început poveştile.>> Şi aşa şi era: ne spunea bunicu poveşti de demult, de pe vremea războiului, dar şi reţete secrete ale celor mai bune produse de la stână. Aşa am aflat la început despre MIEZ, aşa-i spunea bunicul celui mai bun şi fin produs marca nea Cornel.
          MIEZ era lapte în stare pură şi solidă. Aţi "mâncat" vreodată lapte? V-aţi delectat papilele gustative cu cremă de brânză, cu cea mai fină şi cremoasă brânză? Asta era MIEZ, produsul de lux de la stâna bunicului. Serveam MIEZ doar la ocazii speciale, precum Crăciunul sau Paştele. Ţin minte că atunci când am intrat la facultate, bunicul mi-a dat drept cadou şi "recompensă" 45 kg de MIEZ: atâtea kilograme aveam atunci, atât MIEZ mi-a dat bunicul.
          N-am să uit niciodată acele clipe ale copilăriei, cum n-am să uit niciodată produsul bunicului pe care îl iubeam cel mai mult: MIEZ. Întotdeauna când mănânc miez de lapte mă gândesc la bunicul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu