luni, 4 noiembrie 2013

UN NOU ÎNCEPUT CU GEROVITAL PLANT

          Am vrut să fie o zi perfectă. Am vrut să arăt perfect pentru cea mai perfectă perfecţiune din viaţa mea: băieţelul meu. La începutul primei luni de vară, un iunie călduros, destinul mi-a dat întâlnire cu o bucăţică din mine. Ştiam că numai peste câteva ore aveam să strâng în braţe tot ce-i mai frumos pe lumea asta. Peste câteva ore urma să-mi întâlnesc copilaşul mult aşteptat. Nu trebuie să povestesc aici cât de emoţionată eram, câte gânduri îmi făceam sau câte scenarii. Cert este că m-am pregătit ca pentru marea întâlnire din viaţa mea. Îmi spusese o prietenă că o mamă trebuie să-i transmită, în primul rând, copilaşului ei, Farmec, asta este ceea ce simte bebeluşul în primele clipe ale vieţii: farmec: al vieţii şi-a orice îl înconjoară.
          Înainte cu câteva ore de operaţia de cezariană, buna mea prietenă a apărut în salonul maternităţii şi mi-a zis:
          - Eşti gata?
          - Da, de când aştept momentul.
          - O.K., atunci să te facem o mămică cu farmec.
          Şi şi-a deschis trusa în care avea tot ce-şi poate dori o femeie: de la fond de ten la rujuri, de la ojă la farduri, de la creme la parfumuri care mai de care mai frumos mirositoare.
          - Nu-mi place deloc coşul ăla care-ţi tronează pe bărbie ,parcă-i stăpânul tuturor. Of, Doamne, însărcinată şi cu coşuri. Cine-a mai văzut. Ei bine, uite că la tine se poate. Dar nu-i nimic, avem remediul ideal: Gerovital Plant Stop Acnee. 
          Şi zicând acestea, m-a invitat să-mi spă repede tenul cu un gel spumant antibacterian, după care a îmbibat o dischetă demachiantă într-un fluid antiseptic purificator.La urmă mi-a aplicat o cremă sebo-reglatoare purificatoare. Mi-a spus că acest tratament face minuni şi până în sala de operaţie coşul acela urât va dispărea de pe tronul bărbiei mele.
          Aşa a şi fost. Am avut o dorinţă cel puţin ciudată după spusele doctorului: am cerut în sala de operaţie o oglindă să-mi văd chipul, să văd dacă sunt pregătită să-mi primesc odorul. Numai după ce am văzut că orice urmă de coş dispăruse de pe faţa mea, numai atunci i-am dat acordul doctorului să pornească operaţia de cezariană. Eram pregătită.
          O nouă viaţă, un nou zâmbet, un nou surâs, o nouă dragoste perfectă: şi asta numai cu ajutorul Gerovital Plant.

                        
                                                      
                                               
         
       





P.S. - Acest articol a fost scris pentru competiţia Superblog 2013 

2 comentarii: