1.Cine este, Daniela Carp?
Daniela Carp este
Daniela Ştefănache după numele de fată şi cu care am şi debutat în
revistele de care am fost invitată.. Aşa mă ştiu toţi cunoscuţii.
2.Când te-ai apucat de scris?Care a fost prima ta scriere?
Scriu de când mă ştiu, mai degrabă cântam versuri inventate
pe când nu ştiam să scriu, eram foarte mică. Prima mea scriere a fost o poezie, care a fost pusă la gazeta şcolii unde învăţam şi se numea "Iarna".
3.Te-ai visat vreodată o scriitoare de suces?
4.Dacă ar fi să scrii un roman, ce titlu i-ai pune şi care
ar fi tema principală?
I-aş pune titlul "MISTERUL", şi tema principală ar fi despre
trăirile pe care le-am avut de-a lungul vieţii.
5.În ce roman ţi-ar fi plăcut “ să trăieşti”? Te vezi
identificându-te cu un personaj dintr-o carte?
Cu siguranţă în unul SF. Şi da, mă văd în pielea unui personaj, dar nu uman, mai degrabă în
pielea unui zeu.
6.Este scrisul un mod de evadare din cotidianul atât de
stresant?
Da ,cred că este, pentru cei care s-au născut cu acest har.
Este ceva fantastic, pentru mine personal este ca o hrană spirituală fără de
care aş fi prea săracă.
7.Care este starea sufletească care te face să ai cât mai
multă inspiraţie?
Cred că atunci când sunt singură, da, cred că singurătatea,
dar mă simt bine când sunt numai eu cu gândurile mele.
8.Cu care scriitor ţi-ar plăcea să te întâlneşti? De ce?
Cu Mircea Eliade.
Pentru a mă face să înţeleg exact starea din acele,, treziri’’ pe care mereu le
evoca în scriirile sale, şi, mai ales, despre Istoria Religiilor.
9.Care este visul unui scriitor la început de drum?
Nu m-am gândit la a
fi vre-odată scriitoare, e mult spus, dar, dacă ar fi posibil, gândul meu ar fi,
să am înţelepciune în tot ceea ce scriu şi mult talent.
10. Ce gânduri le transmiţi cititorilor blogului tău?
Le transmit exact ceea ce exprim în ceea ce scriu,
sentimente, trăiri, nostalgii….în ansamblu, tot ceea ce înseamnă viaţă şi tot ce
cuprinde ea.
Şi-acum 10 întrebări fulger:
1.Culoarea preferată:
Alb
2.Marele regret:
Facultatea de litere
3.Oraşul preferat:
4.Dacă-ar fi să schimbi ceva în viaţă ta, a-i schimba…
Meseria………..
5.Dedică câte o poezie de-a ta, următorilor:
a.mamei ( ca tot sărbătorim în martie mama)
sincer, nu am scris nimic pentru ea, poate versurile din
ultima poezie publicată pe blog," Amintiri".
b.soţului
Poezia "Ultima ploaie de vară".
…….
6.Citatul preferat:
,,Nu eşti ceea ce crezi că eşti, eşti ceea ce
gândeşti!’’(Zig Ziglar)
7.Filmul preferat:
"Avatar"
8.Floarea preferată:
Conduras
9.Cum te vezi peste 5 ani?
Poate mai înţeleaptă, mai răbdătoare, mai înţelegătoare şi
cu o experienţă de 5 ani în plus, să nu zic mai bătrânăJ. Oricum, sper mai bine!
10.Transmite câteva gânduri cititorilor blogului meu:
Cititorilor blogului tău le
transmit exact ce le-aş transmite şi cititorilor mei : părerea lor este cea mai
importantă. De aceea, îi rog să-şi
expună ideile şi părerile în ceea ce priveşte acest blog: ce aţi vrea
să mai citiţi, ce este prost, ce este bun, ce subiecte să mai atingem.
Feedback-ul acesta este mai mult decât util, este indispensabil decât orice
pentru îmbunătăţirea calităţii blogului în general. Vă mulţumesc şi
vă aşteptăm...şi aici http://impresiilacald.blogspot.ro
Eu
cred că părerea cititorilor este cea mai importantă!
Mulţumesc"
Citiţi creaţii poetice fantastice pe:
DANIELA BLOG,
poezie,literatură, călătorie, amuzament
Imi place initiativa ta....va doresc cat mai mult trafic pe blog doamnelor. Se apreciaza!
RăspundețiȘtergereMultumim de sustinere; te asteptam sa ne urmaresti si prin GFC(Google Friend Connect)
ȘtergereCat soarele se mai ridica
RăspundețiȘtergereSa straluceasca sus pe cer,
Sa stii ca-n lumea asta mica
Mai e acel prea sfant mister,
Ce ne uneste, ne ridica,
Ne face oameni cu adevarat sa fim,
Si chiar de bine nu ne stim,
Putem si-asa sa ne iubim!
Cu ocazia asta am raspuns si la intrebarea nr. 5 la punctul b, chiar daca e ceva ce mi-a venit pe moment :) poate nu m-am ridicat la inaltimea bunatatii sufletului tau, Ana, dar poate ai sa apreciezi gestul. Esti un om deosebit, si asta ma bucura, asa e culoarea frumusetii vietii!
Multumesc din suflet; sunt prea frumoase cuvintele tale si ma fac sa rosesc; intotdeauna cand avem oameni frumosi langa noi si noi devenim la fel; inca o data, multumesc!!!!!!!!!
ȘtergereEra orba de intrebarea nr. 5 punctul c! Ce se intampla cade aseara ma chinui sa postez acest mesaj si nu ma lasa!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
RăspundețiȘtergereA, multumesc atunci inca o data; ma simt ONORATA!!!!!!!!!!!!
Ștergere