luni, 28 octombrie 2013

AURIS MI-A DAT ARIPI

          Sunt o visătoare. Mereu am fost. Unul din visele mele a fost mereu să zbor, sa mă pot înălţa de la pământ, să-mi simt vântul prin plete şi să fiu liberă atunci când întind braţele, precum păsările cerului. Chiar m-am gândit de multe ori: ce-ar fi dacă aş inventa aparatul care m-ar ajuta să-mi îndeplinesc visul? Ar fi o realizare, sincer. Întrebarea ar fi dacă aş vorbi cuiva despre invenţia mea sau aş ţine-o numai pentru mine? O asemenea invenţie merită atenţie şi timp, muuult timp. Însă recunosc că mi-aş acorda tot timpul din lume pentru o astfel de invenţie.
          Problema este că...cineva mi-a cam luat-o înainte. Da, mi-a furat ideea. Zilele trecute am avut şansa să particip la un Toyota test drive şi m-am urcat la volanul unei Auris Hibrid, o maşină elegantă, frumoasă şi stilată, ceva normal pentru o Toyota. Şi i-am dat drumul. Mă credeţi c-am început să visez? Da, totul părea rupt dintr-un vis: pur şi simplu nu conduceam, ci zburam, mă relaxam şi priveam afară o lume curată.
          Nu se auzeau niciun zgomot, totul părea lin şi ...ca de acolo. Totul era la locul lui.Perfect. Doar eu şi Auris. Doar eu şi tehnologia. Doar eu şi zborul. Da, zburam cu Auris printr-un univers curat, liniştit şi alb. Da, aveam aripi într-o lume mai bună. Auris mi-a îndeplinit visul şi mi-a luat-o înainte: m-a ajutat să zbor într-o lume mai bună.

                                             Toyota_hybrid   
            




P.S. -Articolul a fost scris pentru Superblog 2013                         
  


O DISCUŢIE FĂRĂ ROST

          - Auzi, fată, mergem astăzi la mall? Am văzut o reclamă la televizor că la nu'ş ce magazin au reducere 50% la genţi din piele de damă. Îţi dai seama, fată ce tare, geantă din piele de femeie? Asta e unicat, trebuie să ne achiziţionăm şi noi una.
          - Îhm, nu prea mă tentează, fată, zău! Ce să fac eu cu o geantă din aia? Să dau atâţia bani pe ea intru în depresiune şi n-am bani să-mi cumpăr Rudotel. Mai degrabă îmi alungesc unghiile sau îmi pun gene false.
          - Du-te tu d-aici, fă ce vrei, eu tot mă duc tu să-mi iau o geantă din astea. Sunt curioasă totuşi de unde e pielea aia pe care au folosit-o la genţi: de pe picioare, de pe spate? Sau o fi de pe ferse, fată, că cică acolo e pielea fermă, nu?
          -Se zice fese, tu şi muşchii de acolo sunt fermi, nu pielea e fermă. Ai de capul meu, nu ştii nik fată.
          - Lasă-mă tu, asta îmi trebuie mie, să ştiu toate prostiile? La ce-mi foloseşte? Cu toate astea, să ştii c-am fost o elevă tare bună la şcoală: mi-a plăcut limba română, îmi plăcea tare mult să citesc. Sandra Brown îmi plăcea tare mult. Ce ziua citeam, seara puneam în practică.
          - Ce puneai în practică tu? Numai prostii vorbeşti. Du-te d-aici. Hai să vedem ce facem, mergem sau nu la mall?
          -Mergem, fată, da eu nu-mi cumpăr geantă, eu îmi iau geamantan tu dacă tot e făcut din piele de damă, măcar să am ceva unicat în cantităţi industriale.
          - Ce să faci, fatăăăă cu un geamantan, că doar n-ai să ieşi la plimbare pe Champs Elysee cu un geamantan?
          - Şi mă rog, de ce nu? Sunt iniţiativă în modă, fată!
          - Iniţiatoare se zice, fată, nik nu ştii.
          - Hai să mergem şi lasă comentariile. Ai să fii geloasă pe mine când s-or lua aştia după mine. Să vezi de nu i-a plăcee şi lu Iulia Albu de geamantanu meu.
          - Nu, că tu ai luat-o razna, fată! Hai să mergem şi pe urmă mai discutăm noi de Iulia Albu şi alte prostii de-ale tale.




P.S.- Acest articol a fost scris pentru Superblog 2013