"M-am născut acum 8 ani, în India.Familia Kapoor avea cinci copii, iar hrana zilnică a acestora venea de la Guzoo, patronul fabricii de pielărie din oraş.Capul familiei împreună cu soţia şi trei dintre copii se trezeau la ora trei în fiecare dimineaţă, mergeau 8 kilometri pe jos pentru a ajunge în oraş, la fabrică.Munceau de dimineaţă şi până seara pentru câteva rupii, care le asigurau celor mici hrana.Pentru ei munca nu era o problemă, atât timp cât munca le era răsplătită şi respectată.Mama cel puţin radia de fericire când trebuia să-şi ia pensonul şi acuarelele şi să picteze manual zeci şi sute de genţi.Era o încântare pentru ea.Tatăl tăia pielea, o măsura şi o fixa în matriţă.Cei doi fii se ocupau de fixarea exactă a marginilor şi de cusut, iar fiica mijlocie adăuga accesoriile: atât cele interioare (ca buzunarele), cât şi pe cele exterioare ( ca fermoarele, cataramele, buzunărelele).În final, după ce geanta era asamblată, mama Aisha îşi începea lucrul cu un mare zâmbet pe faţă care trăda marea ei pasiune: pictura.Posibilităţile financiare ale familiei ei erau minime, aşa că nu reuşise să-şi desăvârşească această pasiune, copil fiind.Acum, după ce se căsătorise şi familia ei era numeroasă, se ivise această posibilitate la fabrica din oraş: picta genţi manual cu diferite motive specifice folclorului Indiei.Îi placeau culorile şi înlănţuirea acestora.Îi plăceau elefanţii şi simbolul acestora.Îi plăcea Taj-Mahalul, însă nu se încumetase până acum să-l picteze pe vreo geantă.Până acum.
Genţile de la fabrica lui Guzoo ajungeau departe, până în Europa şi America şi erau extrem de admirate, mai ales că erau unicat.Într-una din aceste ţări era acum sărbătoare: marea regină trebuia să participe la nunta nepotului şi-şi alesese o ţinută la care nu putea accesoriza decât o geantă cu motive indiene.O geantă Guzoo ar fi fost alegerea perfectă.Aşadar, în aceea dimineaţă, familia Kapoor primea o sarcină de lucru extrem de dificilă: trebuiau să facă geanta perfectă pentru regină.Şi aşa am apărut eu.
Sunt o geantă din piele naturală, de culoarea piersicii care tocmai dă în pârg.Aisha s-a gândit că aceasta este o culoare regală, numai bună de purtat la o nuntă.Şi pentru că la o nuntă se celebrează dragostea, ce motiv mai bun pentru a picta pe geantă ar fi putut găsi Aisha, decât Taj-Mahalul?Alegându-şi cu grijă culorile, Aisha şi-a pus imaginaţia şi creativitatea la treabă: era masterpiece-ul ei, trebuia să fie perfectă, desăvârşită.Imaginea acestui mare simbol al Indiei şi al dragostei s-a încadrat perfect: nu a fost nimic prea colorat, prea opulent, totul vorbea despre stil, eleganţă şi unicitate.La urma urmei aşa trebuia să fiu: o geantă unică, pentru o persoană unică, care participă la un eveniment unic.Aşa m-am născut eu: geanta din piele Taj-Mahal, geanta cu care regina acelei ţări a făcut furori la nunta nepotului.Marile reviste glossy au vorbit despre mine, am devenit vedetă într-un timp atât de scurt.Însă nu asta este marea mea realizare.Marea realizare a fost că, datorită mie, a genţii, familia Kapoor nu mai trăieşte astăzi în acea sărăcie lucie.Au primit de la regină, drept recompensă pentru UNICITATE, o nouă şansă la o viaţă normală şi decentă."
Acest articol participă la concursul organizat de Reeija, un magazin on-line de genţi de damă ce are ca premiu 1000 de lei cash şi două genţi din piele.
marți, 2 iulie 2013
luni, 1 iulie 2013
FEMEIA LA...30 DE ANI
Astăzi răspund unei provocări, lansate aici
Cu un an înainte cea mai bună prietenă a mea împlinea 30 de ani.Binenţeles că după ziua în care am sărbătorit-o aşa cum se cuvine, între noi, fetele, au urmat câteva zile de depresie pentru ea.În adevăratul sens al cuvântului: plânsete, lamentări, gânduri suicidale(pe bune!!!!!!!), stat numai în casă ş.a.m.d.Binenţeles că mie mi s-a părut prea mult: "Stai, dom'le, chiar aşa?Ce e rău în faptul că ai împlinit 30 de ani?"
Aveam să aflu un an mai târziu, când cifrele astea două, adică 3 şi 0 îmi băteau în geam încă de pe la sfârşitul lunii august (eu sunt născută în octombrie).Dar eu tot îmi spuneam în sinea mea că n-are ce să fie atât de rău în a împlini 30 de ani.Ei bine, ajunsă în octombrie, am realizat ce prag psihologic loveşte această cifră: 30.Au început întrebările:
Î1: Ce am realizat eu până la această oră?
R: Păi am terminat două facultăţi.O.K. şi unde-i realizarea? Ce-am câştigat eu, în afara unor noi cunoştiinţe acumulate? Păi...mai nimic.
Î2:Am îmbătrânit?
R: Păi da, am îmbătrânit, sunt mai urâtă, nu sunt măritată, nu am un copil.A, şi pe deasupra, m-am şi îngrăşat.
Astea erau doar o parte din întrebări şi o parte dintre răspunsuri.Chiar dacă cântarul arăta că sunt mai slabă cu 6 kg faţă de acum doi ani, eu tot credeam cu tărie că m-am îngrăşat.Prin jurul meu pe unde mă întorceam dădeam peste vechi cunoştiinţe, foste colege de liceu, de facultate, care erau bine măritate, la casa lor, cu un copil- doi, cu o casă superbă, cu un macho drept soţ, şi un job care le aducea un salariu pentru care eu ar fi trebuit să muncesc un an întreg.
Buuun!!!!!!!!!Aşadar, ce-i de făcut?Păi, ce-i de făcut: nimic.A trebui să-mi accept situaţia, care nu era deloc urâtă, însă mie, atunci, la 30 de ani mi se părea negricioasă tare.
Probabil că vârsta de 30 de ani este vârsta unui prag psihologic prin care trecem toate.În mintea noastră, împlinind 30 de ani, ne îndreptăm cu paşi repezi spre bătrâneţe.Până acum ceva timp, babetele spuneau:
a) nu te-ai măritat până la 30de ani...de-acum te mărită babele;
b) nu ai făcut un copil până la 30 de ani...eşti stearpă;
c) ai o slujbă nu atât de interesantă...ceva nu-i în regulă...ar trebui mers pe la ceva cititoare-n cafea, cărţi, ş.a.m.d.
Având aceste lucruri bine înfipte în căpşorul nostru, încă de mici, acum, când, în cele din urmă atingem pragul de 30 de ani....ne cam vine...nu prea bine să fim chiar noi cea care ar trebui, vezi Doamne, să viziteze ceva vrăjitoare.E un pic frustrant să fii tu însuţi prototipa despre care vorbeau babele acum douăzeci şi ceva de ani.Dar vremea trece încet-încet şi realizezi pe zi ce trece că, de fapt, odată cu atingerea vârstei de 30de ani, începe o a doua tinereţe, o tinereţe mai matură, care are în plus, o experienţă de viaţă care ajută mult.
Când am împlinit această vârstă, am luat doua foi de hârtie şi pe una dintre ele am scris 20 de ani, pe cealaltă 30 de ani.M-am uitat luuung la ele să văd care mă atrage cel mai mult.Oricât de bine suna 20, vizual tot hârtia pe care scria 30 de ani mă atrăgea.
Acum, la 33 de ani, pot spune că mă simt tare bine în pielea mea, mă bucur că am o maturitate bine înrădăcinată care mă face să realizez cât de multe îţi poate oferi vârsta de 30 de ani.Acum, sunt mămică - cea mai mare realizare a mea după ce am trecut de 30 de ani.Aşadar, e bine la această vârstă pentru că:
1.mă simt mai înţeleaptă, şi asta datorită maturităţii despre care vă vorbeam;
2.am o familie a mea care include o minunăţie, adică băieţelul meu;
3.ştiu câte ceva despre oameni, nu mult, dar suficient încât să sar peste anumite etape urâte pe care ţi le serveşte viaţa;
4.sunt mai slabă decât la 27 de ani şi asta mă bucură enorm;
5.am reuşit şi eu, în cele din urmă să realizez cât de rău îmi stă vopsită roşcat, am renunşat la această culoare şi m-am vopsit brunetă - muuult mai bine spun şi eu, dar şi alţii de pe lângă mine;
6.stiu acum mai multe lucruri despre make-up decât ştiam la 20 de ani;
7. nu-mi mai place de George Cloonez acum- a cam îmbătrânitş acum îl ador pe Ben Affleck;
8.am renunţat să mai port bijuterii din aur după care eram înnebunită pe la 20 de ani; acum port numai argint şi tare-l ador;
9.la 20 de ani fumam ca un turc; de câţiva ani nu mai fac asta;
10.la 20 de ani nu foloseam protecţie solară, acum o folosesc.
Ca o concluzie, vârsta de 30 de ani aduce cu sine MATURITATE.Din această maturitate decurg toate: înţelepciunea de a face anumite lucruri cu cap e una dintre ele.
Aş vrea să închei acest articol cu câteva citate celebre despre femei.La urma urmei, nu contează ce vârstă biologică ai, important e cum te simţi, şi, mai presus de toate, important e că eşti FEMEIE.
Întrebată câţi ani are, o doamnă a răspuns discret: “Am exact vârsta ochilor mei, dar sunt ceva mai în vârstă decât dantura.
Cu un an înainte cea mai bună prietenă a mea împlinea 30 de ani.Binenţeles că după ziua în care am sărbătorit-o aşa cum se cuvine, între noi, fetele, au urmat câteva zile de depresie pentru ea.În adevăratul sens al cuvântului: plânsete, lamentări, gânduri suicidale(pe bune!!!!!!!), stat numai în casă ş.a.m.d.Binenţeles că mie mi s-a părut prea mult: "Stai, dom'le, chiar aşa?Ce e rău în faptul că ai împlinit 30 de ani?"
Aveam să aflu un an mai târziu, când cifrele astea două, adică 3 şi 0 îmi băteau în geam încă de pe la sfârşitul lunii august (eu sunt născută în octombrie).Dar eu tot îmi spuneam în sinea mea că n-are ce să fie atât de rău în a împlini 30 de ani.Ei bine, ajunsă în octombrie, am realizat ce prag psihologic loveşte această cifră: 30.Au început întrebările:
Î1: Ce am realizat eu până la această oră?
R: Păi am terminat două facultăţi.O.K. şi unde-i realizarea? Ce-am câştigat eu, în afara unor noi cunoştiinţe acumulate? Păi...mai nimic.
Î2:Am îmbătrânit?
R: Păi da, am îmbătrânit, sunt mai urâtă, nu sunt măritată, nu am un copil.A, şi pe deasupra, m-am şi îngrăşat.
Astea erau doar o parte din întrebări şi o parte dintre răspunsuri.Chiar dacă cântarul arăta că sunt mai slabă cu 6 kg faţă de acum doi ani, eu tot credeam cu tărie că m-am îngrăşat.Prin jurul meu pe unde mă întorceam dădeam peste vechi cunoştiinţe, foste colege de liceu, de facultate, care erau bine măritate, la casa lor, cu un copil- doi, cu o casă superbă, cu un macho drept soţ, şi un job care le aducea un salariu pentru care eu ar fi trebuit să muncesc un an întreg.
Buuun!!!!!!!!!Aşadar, ce-i de făcut?Păi, ce-i de făcut: nimic.A trebui să-mi accept situaţia, care nu era deloc urâtă, însă mie, atunci, la 30 de ani mi se părea negricioasă tare.
Probabil că vârsta de 30 de ani este vârsta unui prag psihologic prin care trecem toate.În mintea noastră, împlinind 30 de ani, ne îndreptăm cu paşi repezi spre bătrâneţe.Până acum ceva timp, babetele spuneau:
a) nu te-ai măritat până la 30de ani...de-acum te mărită babele;
b) nu ai făcut un copil până la 30 de ani...eşti stearpă;
c) ai o slujbă nu atât de interesantă...ceva nu-i în regulă...ar trebui mers pe la ceva cititoare-n cafea, cărţi, ş.a.m.d.
Având aceste lucruri bine înfipte în căpşorul nostru, încă de mici, acum, când, în cele din urmă atingem pragul de 30 de ani....ne cam vine...nu prea bine să fim chiar noi cea care ar trebui, vezi Doamne, să viziteze ceva vrăjitoare.E un pic frustrant să fii tu însuţi prototipa despre care vorbeau babele acum douăzeci şi ceva de ani.Dar vremea trece încet-încet şi realizezi pe zi ce trece că, de fapt, odată cu atingerea vârstei de 30de ani, începe o a doua tinereţe, o tinereţe mai matură, care are în plus, o experienţă de viaţă care ajută mult.
Când am împlinit această vârstă, am luat doua foi de hârtie şi pe una dintre ele am scris 20 de ani, pe cealaltă 30 de ani.M-am uitat luuung la ele să văd care mă atrage cel mai mult.Oricât de bine suna 20, vizual tot hârtia pe care scria 30 de ani mă atrăgea.
Acum, la 33 de ani, pot spune că mă simt tare bine în pielea mea, mă bucur că am o maturitate bine înrădăcinată care mă face să realizez cât de multe îţi poate oferi vârsta de 30 de ani.Acum, sunt mămică - cea mai mare realizare a mea după ce am trecut de 30 de ani.Aşadar, e bine la această vârstă pentru că:
1.mă simt mai înţeleaptă, şi asta datorită maturităţii despre care vă vorbeam;
2.am o familie a mea care include o minunăţie, adică băieţelul meu;
3.ştiu câte ceva despre oameni, nu mult, dar suficient încât să sar peste anumite etape urâte pe care ţi le serveşte viaţa;
4.sunt mai slabă decât la 27 de ani şi asta mă bucură enorm;
5.am reuşit şi eu, în cele din urmă să realizez cât de rău îmi stă vopsită roşcat, am renunşat la această culoare şi m-am vopsit brunetă - muuult mai bine spun şi eu, dar şi alţii de pe lângă mine;
6.stiu acum mai multe lucruri despre make-up decât ştiam la 20 de ani;
7. nu-mi mai place de George Cloonez acum- a cam îmbătrânitş acum îl ador pe Ben Affleck;
8.am renunţat să mai port bijuterii din aur după care eram înnebunită pe la 20 de ani; acum port numai argint şi tare-l ador;
9.la 20 de ani fumam ca un turc; de câţiva ani nu mai fac asta;
10.la 20 de ani nu foloseam protecţie solară, acum o folosesc.
Ca o concluzie, vârsta de 30 de ani aduce cu sine MATURITATE.Din această maturitate decurg toate: înţelepciunea de a face anumite lucruri cu cap e una dintre ele.
Aş vrea să închei acest articol cu câteva citate celebre despre femei.La urma urmei, nu contează ce vârstă biologică ai, important e cum te simţi, şi, mai presus de toate, important e că eşti FEMEIE.
Întrebată câţi ani are, o doamnă a răspuns discret: “Am exact vârsta ochilor mei, dar sunt ceva mai în vârstă decât dantura.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)