marți, 4 iunie 2013

INTERVIU "LIA-DELICII PENTRU PIELE"

    

           Acum ceva timp, am primit cadou un ser facial numit "Mângâieri de tei".Mi-a plăcut de la bun început atât denumirea produsului, dar, mai ales, ceea ce făcea acest produs: îmi lăsa tenul curat şi limpede, ca după o mângâiere cu flori de tei.M-am îndrăgostit de acest produs şi am căutat pe google să citesc câte ceva despre acest brand, şi astfel am ajuns într-o lume minunată.Am vrut să aflu cât mai multe despre aceste produse minunate, aşa că am îndrăznit să o rog pe cea care stă în spatele brandului să-mi acorde un interviu.Cu o mare amabilitate, mi-a răspuns la următoarele întrebări:

          1.Buna ziua, Lia- delicii pentru piele. În primul rând, cine se află în spatele Liei şi de unde această denumire?

In spatele brandului „Lia- delicii pentru piele” se afla subsemnata, Alexandra Saceanu, impreuna cu Daniela Ostafi si Mihaela Nicola, partenerele mele in aceasta afacere.
„Lia” este fetita mea de 4 ani, muza din spatele celor mai frumoase si inspirate lucruri care se petrec in viata mea.

2. De unde a venit ideea acestor produse naturale? A existat vreo temere de început având în vedere că piaţa e plină de produse naturiste care promit atât de multe?

Nu am pornit la drum cu ideea de a deschide o afacere. Am inceput sa ma joc cu ingredientele naturale in 2010 si platforma Breslo mi-a oferit ocazia sa impartasesc lumii creatiile mele hidratante. Insa la inceput am facut totul instinctual, fara un plan in minte si fara prea multa atentie pentru partea mercantila a lucrurilor. Primele produse au fost „lotiunile de corp solide” ,carora le-au urmat balsamurile de buze si exfoliantele pentru corp cu zahar si miere.

3.Produsele voastre sunt, într-adevăr, nişte delicii pentru piele, atât din punct de vedere al mirosului sublim, cât şi a efectelor pe care le au. De obicei, produsele 100% naturale nu au un miros atât de plăcut, uneori.Cum faceţi de îmbinaţi atât de bine mirosul cu efectele extraodinare ale produsului?

Ai dreptate, ideea clara cu care am plecat la drum a fost „natural nu inseamna medicinal”. Inainte sa descopar ingrediente aromate precum uleiul de cocos sau untul de cacao traiam si eu cu senzatia ca o crema naturala are automat mirosul acela amarui si intepator de plante medicinale, in niciun caz nu asociam naturalul cu „deliciul olfactiv”.  Cercetand ofertele furnizorilor de ingrediente din Franta si UK (de unde ne aprovizionam aproape exclusiv si astazi) am descoperit ca exista un ulei vegetal cu miros de martipan (uleiul de samburi de pruna), ca exista esente naturale de fructe (extracte aromatice de fragi sau papaya), ca vanilia naturala este cu adevarat fenomenala si ca florile de tiare din Tahiti au un parfum natural ametitor. Si astea sunt doar o parte din ingredientele noastre. Folosim lavanda, iasomie, trandafir, tei, musetel, flori de portocal si multe alte esente autentice care, desi sunt foarte scumpe si greu de gasit, poarta cu ele o energie cu o putere pe care niciun parfum sintetic nu are cum sa le atinga vreodata.

3.De unde vin denumirile atât de sugestive ale produselor: răsărit în Tahiti, Delicatul, Mângâieri de tei, Mângâieri de iasomie?

Aici a intrat in joc meseria mea de baza, si anume cea de Copywriter. Am gandit fiecare produs ca pe un personaj aparte, cu nume, aroma si proprietati distincte. Cei care folosesc produsele noastre se refera la ele cu numele (Printesa, Rasarit, Burtica, Galbenelul, Mangaierile etc) si asta e mare lucru. In general, lumea nu e dispusa sa retina denumirile produselor cosmetice, insa pentru mine sunt foarte importante toate aspectele care tin de identitatea unui produs.


4.Ne poţi spune câteva cuvinte despre gama Esenţe preţioase?
Gama „Esente pretioase” are o poveste un pic amuzanta. In gama „Trei” nu exista uleiuri esentiale de niciun fel, doar cateva extracte Co2 sau absolute.
Marturisesc ca, la inceput aveam o teama inexplicabila de uleiuri esentiale. Imi dadeau stari de ameteala, aveam senzatia ca lucrul cu ele imi va deforma mirosul, aveam tot felul de temeri care veneau, cel mai probabil din nestiinta. Plus ca, fiind destul de aproape de momentul nasterii, ramasesem cu sensibilitatea olfactiva de gravida si apoi proaspata mamica. Dupa multa vreme m-am incumetat sa testez cateva absolute si 2-3 tipuri de ceara florala. Tin minte si acum senzatia pe care am avut-o prima oara cand am adulmecat ceara florala de iasomie. Este pur si simplu divina. Si acum, cand fac cate un lot de „Parfum de stele” ma cuprinde o mare fericire.

Incet incet am inceput sa comand tot felul de esente si sa experimentez cu ele. A fost un proces indelungat care a presupus si foarte mult research. Am citit carti despre parfumerie, aromoterapie (care insa nu ma pasioneaza deloc, pentru mine parfumeria botanica si aromoterapia sunt doua domenii complet distincte), am frecventat forumuri specializate pe parfumerie si asa mai departe.
Parfumeria naturala este un domeniu fascinant, care necesita mult timp si dedicatie. Eu nu sunt nici pe departe parfumier insa am avut inspiratia sa creez doua parfumuri botanice solide care imi plac astazi la fel de tare ca in ziua in care am terminat lucrul la ele. Sunt doua parfumuri foarte diferite unul de celalalt.”Narcotica” este un floral alb puternic, ametitor si socant. „O primavara calda” este delicat, proaspat si fin. Amandoua ne reprezinta in egala masura J

De curand, gama a fost imbogatita cu doua creme pentru fata, asa numitele beauty balms -  creme anhidre pe baza de unturi si uleiuri vegetale hranitoare si esente pretioase pentru ten. „Clipe de ceai” este o crema fina, spumoasa, pentru ten sensibil cu musetel german, miere si tei. „Flori de noapte” este dedicata pielii uscate sau mature, ridate, fiind imbogatita cu ulei de catina si esente de santal alb, trandafir bulgaresc si neroli.

5. Ce produs Lia a-i recomanda: unei proaspete mămici, bebeluşului ei, unui bărbat  şi unei femei care e pe veci îndrăgostită de parfumuri?

Unei proaspete mamici i-as recomanda „Galbenel”. Este un balsam cu 95% unt de shea nilotica organic, un unt extrem de fin, moale si hidratant. Extractul de galbenele concentrat, certificat organic, il transforma intr-un produs polivalent, care poate inlocui aproape toate celelalte produse de ingrijire pentru mama si bebelus – crema pentru scutece, unguent pentru eritem sau cojite, crema de corp, unguent pentru ameliorarea ragadelor sau pentru tratarea epiziotomiei. Galbenel le face pe toate... si este produsul perfect pentru mami si bebe – 2 in 1.

Unei femei indragostite de parfumuri i-as recomanda toata gama „Mangaieri” pentru ten – parfumata cu tei, iasomie, flori de portocal si trandafir. Si, bineinteles, cele doua parfumuri botanice.


                                   


Ilustratii: Florina Oprescu, UNAB
Mulţumesc din suflet pentru amabilitate!!!!!!!!!!

           



duminică, 2 iunie 2013

PRODUSE SUPERBE DE LA COSMETICE.CO

          Am avut şansa să particip acum ceva timp la un concurs organizat de Cosmetice.Co în colaborare cu Beauty by COCO, concurs despre care am aflat de la Ana-Maria.Am participat la acest concurs cu articolul Secretul cumpărăturilor on-line, articol care a primit, din partea celor care au jurizat, o menţiune frumoasă.Menţiunea a constat în produse cosmetice de pe site-ul Cosmetice.Co, în valoare de 150 de lei, produse alese de sponsor.Aşadar, am aşteptat cu mare interes şi curiozitate, să primesc coletul.Şi, după ceva aşteptare, a venit şi coletul meu cel mult aşteptat.Aşadar, în colet, am găsit o felicitare din partea magazinului organizator, un parfum Essence "Like a million miles away" , o pudră compactă Essence, un unt de corp I love...lemons and limes şi o cremă pentru protecţie solară de la Lancaster.
                                                



          În ceea ce priveşte untul de corp de la I love cosmetics, cel cu lemons şi limes, trebuie să vă spun că mi-a fost imediat confiscat de mama, care adoră mirosul de lămâie proaspătă şi răcoritoare.Am apucat doar să-l miros şi să mă dau puţin cu el.Ceea ce pot să vă spun este că intră foarte repede în piele, nu este unsuros(aşa cum îmi imaginam eu un unt de corp), şi hidratează foarte bine.
                                     
          De asemenea, am fost tare încântată că am primit un produs pentru protecţie solară, Sun Beauty-Silky Milk Fast Tan Optimizer, de la Lancaster.De mult îmi doresc să-mi iau un astfel de lapte cu SPF, pentru vară. însă nu am reuşit până acum, aşa că acest produs este mai mult decât binevenit, la 125ml.
                                   

De asemenea, am mai primit de la brandul ESSENCE un parfum de 10ml "Like a million miles away"  şi o pudră compactă "Essence pure skin".De mult timp îmi doream să încerc un produs Essence, însă nu am avut ocazia până acum.Însă acum mi s-a oferit această ocazie şi mulţumesc tare mult pentru această şansă, deoarece am descoperit un brand de cosmetice foarte bun calitativ şi cu un preţ accesibil pentru buzunarul fiecăruia.Parfumul pe care l-am primit este potrivit pentru această perioadă, este unul dulce, care-mi aduce aminte de un parfum pe care-l foloseam pe vremea când eram la liceu, şi care mă duce, într-adevăr million miles away: 
Ce-mi place foarte mult la această cutiuţă de parfum este felul cum se deschide, nu trebuie să te chinui să tragi de ea şi, eventual, să-ţi rupi şi vreo unghie:
                                          
Ştiu că cei de la Essence au mai multe parfumele cu acest gramaj de 10ml şi cu denumiri interesante precum: Like a million miles away, Like a new love, Like a walk in the summer rain, Like a day in a candy shop, Like a first day in spring, Like a rollercoaster road.Mi se pare că fiecare din aceste parfumuri spun câte o poveste şi mi-ar plăcea să le miros pe toate 6 să pot inventa câte o poveste pentru fiecare miros în parte.Există şi un site http://www.essence-fragrances.eu/ro, unde puteţi intra să citiţi informaţii despre produsele Essence şi, de asemenea, puteţi să vă faceţi testul să vedeţi care dintre aceste 6 parfumuri vi se potriveşte.Eu mi-am făcut testul şi mi-a ieşit Like a walk in the summer rain, tare sunt curioasă cum miroase.
În ceea ce priveşte pudra de la Essence, cred ca am să o fac cadou deoarece este o nuanţă mult prea deschisă pentru tenul meu.

În asta a constat menţiunea pe care am câştigat-o la acest concurs.Sunt bucuroasă că în acest fel am făcut cunoştiinţă cu marca Lancaster, dar mai ales cu brandul Essence de la care am să încerc să folosesc cât mai multe produse.Mulţumesc tuturor care au făcut posibil acest premiu.