duminică, 3 martie 2013

3 MARTIE-ZIUA INTERNAŢIONALĂ A SCRIITORULUI


          Mai interesează oare pe cineva? E zi internaţională, tot mapamondul ar trebui să o sărbătorească, sau, măcar, fiecare în parte.Măcar să aducem un mic omagiu scriitorului preferat.Mai avem aşa ceva?Probabil, cei din generaţia mea, încă mai suspină după o carte bună, scrisă cu mult patos.Însă, mi-e cam teamă să întreb un tânăr din noua generaţie care-i scriitorul lui preferat, s-ar putea să-mi răspundă:Mark Zuckerberg( fondatorul facebook).

          Mi-a plăcut întotdeauna să evadez în lumea carţilor, o lume unde totu-i posibil, unde, chiar şi cele mai îndrăzneţe visuri, prind contur.Mi-aduc aminte de vremea vacanţelor mari, pe care le petreceam alături de verişoara mea la ţară, la bunici.Doamne ce vremuri!!!!!!!!!Stăteam amândouă pe prispa casei, cu câte-o carte în mână şi "umblam", fiecare după bunul plac, prin diferite locuri, descrise atât de bine de scriitorii noştri preferaţi.
   
          Copii fiind, am început cu minunatele isprăvi ale lui Ion Creangă şi-am continuat cu aventurile superbe ale Cireşarilor lui Constantin Chiriţă.Mă minunam împreună cu Diana, verişoara mea (singura, de altfel ) de lumea frumoasă din "Poveştile nemuritoare", după care, încercam amândouă să punem în practică ceea ce citisem, iar rezultatul era...o alergătură bună de jur-împrejurul casei, cu bunicul (Dumnezeu să-l ierte) cu bâta după noi.Ţi-aduci aminte, veri????????
          Şi timpul a trecut, şi pasiunea pentru lectură a rămas.Elevă de liceu fiind, i-am descoperit pe Liviu Rebreanu şi pe Camil Petrescu, doi mari scriitori interbelici pe care i-am adorat, în special pentru a lor :"Pădurea Spânzuraţilor", "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" şi "Patul lui Procust".
          
      
          În vremea studenţiei, l-am adorat pe Paulo Coelho, care atunci îşi făcea debutul în România, cu al lui "Alchimist".Mi-a plăcut cartea, nu pentru că era la modă, ci pentru că mi se părea că-mi citeam propriile gânduri în ea.Şi nu numai în ea.L-am "devorat" pe Coelho prin ale lui sublime scrieri, precum: "Veronika se hotărăşte să moară", "Diavolul şi domnişoara Prym", "La Râul Piedra am şezut şi-am plâns" şi "11Minute".
  
          După perioada Coelho, am descoperit, absolut întâmplător, editura Trei, şi implicit l-am descoperit pe Marc Levi, cel care a devenit scriitorul meu preferat.Dragostea dintre noi a început cu o carte eveniment, intitulată "Şi dacă e adevărat...", ecranizată cu titlul "Just like Heaven", cu Reese Witherspoon şi Mark Rufallo în rolurile principale.Cartea are şi o continuare:" Te voi revedea", neecranizată încă.
 
          Acelaşi scriitor,mi-a făcut lumea mai frumoasă prin alte romane ale lui, precum: "Unde eşti?", "În altă viaţă", culminând cu "Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus."Editura Trei mai are tipărite următoarele titluri ale lui Marc Levi: "Strania călătorie a domnului Daldry", "Prima zi", "Prima noapte", "Prietenii mei,iubirile mele", "Hoţul de umbre", "Copiii libertăţii", "Şapte zile pentru o eternitate" şi " Şi dacă aş mai trăi o dată".
          Pe lângă Marc Levi, îmi "încălzesc" zilele mohorâte cu poezii superbe scrise de o tânără speranţă, Daniela Carp.Creaţiile ei, pline de suflet şi dăruire, le puteţi citi aici: http://pasiunepuritatesipacat.wordpress.com/
          Voi de când nu aţi mai citit o carte? Vă e dor? Măcar o poezie să citim astăzi, de ziua internaţională a scriitorilor.

Nota: Fotografiile nu-mi apartin

sâmbătă, 2 martie 2013

EBIO- COSMETICE BIO ROMÂNEŞTI

          Am avut norocul zilele trecute să câştig un concurs, al cărui premiu îmi făcea tare cu ochiul, fiind format din produse BIO.Pe lângă faptul că am câştigat concursul, organizatorul, magazinul on-line eBio, mi-a permis să-mi aleg  premiul, format dintr-o cremă şi un săpun.
          Aşadar, mi-am ales o cremă nutritivă antirid (mă gândesc că-i cazul să încep ofensiva cu ridurile mele) şi săpunul fresh cu Shea BIO şi mentă.

          Eu sunt o persoană înnebunită după produsele BIO (dacă mi-aţi citit postările, s-a observat lucrul acesta), însă aceste două produse m-au dat pe spate.De ce? Ce au aceste produse mai special faţă de celelalte produse BIO, pe care le promovează atâţia?
          Să începem cu crema.
De vreo cinsprezece ani, de când am început şi eu să folosesc cosmetice, am avut o mare problemă, şi anume:nu puteam să folosesc cremă pe tenul meu ultra sensibil.Am un ten gras, care, dacă primeşte o cremă, devine atât de uleios, încât, pur şi simplu ai impresia că m-am dat cu ulei, nu cu o cremă.De aceea, am tot evitat să folosesc o cremă.Am tot încercat diferite creme,scumpe, de marcă, însă rezultatul era acelaşi.Acum vreun an de zile găsisem o cremă care să nu-mi mai facă tenul uleios, în schimb, nu era BIO, printre ingrediente se numărau diferite chimicale.Dar, crema căştigată zilele trecute, m-a făcut să exclam:"Uau!!!".Da, este crema perfectă pentru tenul meu.Iată motivele:
          1.nu-mi îngraşă tenul; are o textură grasă, însă, după ce intră în piele se simte cum tenul respiră;
          2.este o cremă BIO, ce conţine: unt Shea BIO virgin, ulei Primula BIO, ulei Avocado virgin, ulei din
          germeni de grâu, glicerină, ulei lavandă, aloe vera, vitamina E;
          3.pe lângă faptul că nu-mi îngraşă tenul şi este o cremă BIO, este ANTIRID.
          Trei lucruri esenţiale pentru mine, într-o cremă: nota 10.

          Iată descrierea producatorului: "Cremă luxuriantă nutritivă, bogată, emolientă, catifelantă, elasticizantă, 100% naturală, cu efect de netezire a ridurilor şi prevenire a îmbătrânirii şi de menţinere a apei în piele.Este excelentă ca bază de machiaj."Dacă doriţi să o achiziţionaţi, o puteţi face aici:  http://www.ebio.eu/, la un preţ excelent de 31Ron.
          Să trecem acum la cel de-al doilea produs câştigat, şi anume săpunul.Eu am o nebunie, pe care, probabil, o moştenesc de la mama: dulapul meu cu haine şi lenjerie este "burduşit" cu săpunuri.Îmi place să "arunc" săpunuri prin diferite locuri ale şifonierului, pentru ca hainele şi lenjeriile să împrumute mirosul acestora.Ador să cumpăr săpunuri solide şi să fac lucrul acesta.Săpunul pe care l-am câştigat se numeşte săpun fresh cu Shea BIO şi mentă şi are un miros demenţial, credeţi-mă!Am vrut "să-l arunc" în dulap, însă nu prea mă las inima.Miroase atât de frumos şi fresh, încât îmi împrospatează întreaga camera, nu prea e un săpun pe care să-l închid în dulap.Nici nu-mi vine să-l folosesc, sincer, parcă-i păcat să las apa să mi-l subţieze.Şi culoarea aia albastră e superbă, e un albastru marin de vis.
Iată şi descrierea producătorului: "Săpun natural, cu aromă proaspată, prin metoda de saponificare <<la rece>>, proces ce păstrează toate proprietăţile ingredientelor.Are în compoziţie ulei de cocos, ulei din turte de măsline, ulei de ricin şi unt de Shea BIO presat la rece, virgin."Acest săpun poate fi achiziţionat de pe acelaşi site:http://www.ebio.eu/, la preţul de 10Ron.

          Eu sunt extrem de bucuroasă că am descoperit acest magazin on-line de produse BIO ROMÂNEŞTI.Mă tentează multe produse de pe acest site, în special cele două parfumuri solide cu caprifoi şi neroli, care se găsesc la un preţ mai mult decât acesibil, şi anume 25 de Ron; apele florale sunt, iaraşi pe wishlistul meu, ca să nu mai vorbesc de unturile de corp.
          Aşadar, avem la îndemână produse cosmetice naturale, fără chimicale, fără conservanţi cancerigeni, care sunt, ca o mană pentru corpul nostru.Să-i facem şi lui, corpului, cadou de mărţisor o doză de sănătate BIO.

Notă-Scuzaţi calitatea fotografiilor