duminică, 20 octombrie 2013

PARFUMUL CE MI TE-A REDAT

          " Mă întorc pe partea cealaltă. Mi se pare că, deja, am dormit prea mult. Cred c-ar fi timpul să mă trezesc. Deschid, în cele din urmă ochii, clipesc de câteva ori şi mă ridic: totuşi, unde sunt? Nu mi se pare nimic cunoscut. Doamne, iartă-mă, oare ce-am mai făcut de data asta? În braţele cui m-am cuibărit astă noapte? Nu obişnuiam să uit totul a doua zi după un one night stand, însă de data asta, zău că nu-mi aduceam aminte nimic. Oi fi băut prea mult aseară şi probabil asta este. Sunt complet goală, mă uit în jurul meu să văd pe unde mi-am abandonat hainele, însă tot ce pot să găsesc e un halat lung, gros, din acela de care poartă femeile trecute de a doua tinereţe. Frate, ăsta e şi însurat, iar eu mă folosesc de hainele nevestesii ca să pot ajunge în baie nedespuiată. Intru în baie şi mă uit în oglindă: stupoare, sunt şocată. Ce are oglinda asta? În ea văd o femeie de vreo 45 de ani, cu riduri pronunţate. Deasupra oglinzii tronează o fotografie din care zâmbeşte femeia din oglindă şi un bărbat. După ce stau bine şi mă dumiresc, îmi dau seama că femeia din oglindă sunt eu, dar el? El cine o fi? Are o verighetă pe mână! Doamne!!!!!!!!!!!!!!!!!! Şi eu am o verighetă pe mână la fel ca a lui. Ce se întâmplă aici? Ies repede din baie, deschid uşa camerei şi cobor scările ce-mi apar dinainte. Până aici nimic cunoscut. Se aude un zgomot, o sfârâială; cobor, zgomotul devine mai pronunţat. Da, am dreptate, acolo cred că-i bucătăria; de acolo vine sfârâiala şi un miros superb de bacon prăjit. Mă îndrept încet acolo.
          - Bună dimineaţa draga mea, poftim, ia loc.
( What? draga mea? îmi trage scaunul? unde am nimerit?)
          - Ce...ce se întâmplă? reuşesc să îngaim.
          - Mă numesc Josh şi sunt soţul tău. Suntem căsătoriţi de douăzeci de ani!
          - O.K. Până aici, gata cu glumele. Vreau să ştiu ce e cu farsa asta!
          - Margot, ai avut un accident şi acum suferi de amnezie. Nu-ţi aduci aminte nimic din ultimii 20 de ani.
          - Care ultimi 20 de ani? Eu am 25 de ani!
          - Da, AVEAI 25 de ani când ţi s-a întâmplat cumplitul accident. Acum ai 45 de ani!
          ( Sunt gata să mă prăbuşesc. Aşadar ce am văzut mai devreme în oglindă era chipul meu brăzdat de riduri. Am 45 de ani? Doamne!!!!!!!!! Unde-mi sunt ceilalţi ani?)
          - Nu-ţi aduci aminte nimic din viaţa noastră. Te numeşti Margot Grey, ai 45 de ani şi, împreună deţinem o agenţie de publicitate. Într-o zi, când te întorceai acasă, ai adormit la volan şi te-ai izbit frontal de un autoturism ce venea din sens opus. Am fost norocoşi că ai scăpat. Însă, ţi-ai pierdut memoria. Ai stat cinci zile în comă, la spital, după care ţi-ai revenit, însă memoria ta este cea care nu vrea să revină. Îţi aduci aminte totul până la vârsta de 25 de ani, după aceea...pare că nimic n-a mai rămas în memoria ta. Acum ai câte două şedinţe pe zi cu un neuropsihiatru care încearcă, prin diferite metode, să-ţi readucă memoria.
          ( Sunt complet inertă. Nu mă pot mişca, nu pot articula niciun cuvânt. Prea multă informaţie deodată, informaţie pe care nu mi-o doresc. Mă uit la el, la Josh - parcă aşa a zis că-l chemă. Un tip înalt, grizonat cu nişte ochi albaştri superbi. E soţul meu. Hai, că totuşi, n-ai făcut o alegere proastă. Da, îmi plac ochii. Tipul pare un Super Playboy, pot oare să am încredere în el?)
          Mă invită la masă. Spune că azi e sâmbătă, că vom petrece weekend-ul împreună şi că vom încerca să forţăm un pic memoria. Poate- poate îmi voi aduce aminte.
          - Te iubesc, Margot! Vreau să mă recunoşti, să-ţi aduci aminte de mine, de dragostea noastră, de cât de fericţi eram împreună. Azi se împlinesc zece ani de la căsătoria noastră. Am aşteptat acest moment şi l-am pus la punct în orice detaliu. Trebuie să-ţi aduci aminte. Îmi vreau soţia înapoi.
          Şi o lacrimă face ca ochii aceia albaştri să devină umezi.
          - Josh, eu...eu nu-mi aduc aminte nimic, te rog să mă ierţi, n-o fac intenţionat.
          - Ştiu, draga mea, tocmai de aceea astăzi o vom lua încetul cu încetul. Nu ştiu dacă este un mit , însă ştiu că lucrurile apropiate s-ar putea să reaprindă câte ceva în memoria ta. Uite, avem aici albumul de fotografii de la nunta noastră.
          Şi deschide încet un album de fotografii destul de greu. Îl văd pe Josh, îmbrăcat impecabil alături de o mireasă, îmbrăcată aproape impecabil. Mireasa ar trebui să fiu eu, nu?
          - Uite, aici suntem noi, după ce am devenit familia Grey. Îţi aminteşti?
          Pauză.
          - Aici am ajuns imediat după ce s-a terminat ceremonia. Tu ai vrut să ne luăm cei mai apropiaţi prieteni, să închiriem o cabană la munte, să bem vin fiert în faţa şemineului şi să sărbătorim până dimineaţă. Aici.....................
          - Josh, cum ne-am cunoscut?
          Lasă dezamăgit albumul cu fotografii deoparte, răsuflă de câteva ori şi-mi spune:
          - Lucrai la firma mea de publicitate pe care o deţineam împreună cu Derek, fostul tău iubit. Derek îmi povestise cât de mult te iubise şi cât de mult îl rănisei cu plecarea ta. Derek îmi era cel mai bun prieten, aşa că, în momentul în care ai apărut la firmă, am hotărât să-mi răzbun prietenul. Am apelat la super-puterile mele de seducţie şi te-am făcut să te îndrăgosteşti de mine, după care te-am părăsit. Îmi ieşise planul, cu o singură excepţie: EU M-AM ÎNDRĂGOSTIT IREMEDIABIL DE TINE. Se dădea în mine o luptă crâncenă între loialitatea faţă de prietenul meu şi dragostea faţă de tine. Încet, încet am aflat de la diferite persoane că prietenul meu Derek nu fusese chiar un sfânt şi că, de fapt, el era cel care te rănise. A început pentru mine o adevărată cursă în a te recâştiga. A fost extrem de greu, însă dragostea noastră a învins.
          - Cum m-ai recucerit? Cum s-a întâmplat când te-am re-acceptat?
          - Era în seara de Ajun, 24 decembrie, atât de frumos afară. Ştiam că e vremea când se înfăptuiesc minuni. Mi-am luat inima-n dinţi şi am sunat la uşa ta. Erai singură acasă şi citeai o carte. Ai fost surprinsă când m-ai văzut şi m-ai poftit înăuntru. S-a întâmplat ceva?, mi-ai zis . Nu, am venit doar să-ţi spun că te iubesc, să-mi cer iertare pentru răzbunarea mea prostească şi să-ţi spun că tu eşti cea lângă care vreau să-mi petrec restul vieţii. Te uitai uimită la mine şi te apropiai încet-încet, până când mi-ai sărit în braţe. M-ai strâns tare în braţe, după care mi-ai spus: Parfumul tău e de vină, eşti atât de seducător când îl porţi. Şi de atunci am rămas împreună să ne trăim dragostea frumos.
          - Josh, mai ai acel parfum de atunci? l-am întrebat.
          - Draga mea, mereu am folosit numai acel parfum.
          - Vreau, te rog, să mi-l aduci să-l miros şi eu.
          Josh s-a ridicat în două secunde de pe canapea, a urcat scările la fel de repede, după care a revenit în mână cu o sticluţă transparentă, albastră, în care se legăna un lichid fin ca marea. Am mângâiat încet sticluţa, şi, cu mâinile tremurânde i-am scos căpăcelul şi am pulverizat în aer. În următoarea secundă scăpasem sticluţa din mână, iar în mintea mea valurile de amintiri se îmbulzeau unul pe altul încercând să-şi facă loc acolo unde, de fapt, le era locul. Mirosul superb de bergamotă, patchouli şi ambră m-a făcut să-l văd pe Josh cum mă lua în braţe acum douăzeci de ani, cum m-a cerut de soţie, cum ne-am petrecut luna de miere, m-a făcut să simt dragostea pe care nu o mai simţeam de când îmi pierdusem memoria. Parfumul acesta mi l-a înapoiat pe soţul meu, cu acest parfum m-a sedus acum douăzeci de ani, la fel cum acum, parfumul acesta mi-a sedus memoria.
          -Mi-am adus aminte, Josh!!!!!!!!!!!!!!!!! Te iubesc, scumpul meu soţ!!!!!!!!!!!!!!!!!

 P.S.- Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2013
                                      






Super_Playboy_Print_SP.indd

2 comentarii: